Raluca Ştirbeţ – 12 ore pentru o un minut de ştire!

– Cum ai ajuns în televiziune?

 În televiziune am ajuns să lucrez datorită unui om minunat care a avut încredere în mine, în ciuda faptului că nu aveam pic de experienţă în acest domeniu. Este vorba despre unul dintre profesorii mei de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, care deţinea în acel moment şi funcţia de director la un post de televiziune. El a fost cel care a văzut în mine un viitor om de televiziune şi care mi-a acordat şansă de a pune în practică tot ceea ce am învăţat în facultate.

– Care a fost primul subiect pe care l-ai făcut pentru Ştirile PRO TV?

 Primul subiect şi în acelaşi timp unul dintre reportajele cu care mă mândresc cel mai mult a fost cel în care abordăm problema tinerilor care devin sclavii substanţelor stupefiante. Ştirea a prezentat cazul unui tată cu ambii băieţi dependenţi de etnobotanice şi care, cu ultimele forţe, merge la proprietarii unui magazin de vise pentru a le cere socoteală. După difuzarea materialului, timp de mai bine de un an nu s-au mai vândut etnobotanice acolo. În urmă cu câteva luni însă, am realizat un alt reportaj în care am arătat că magazinul s-a redeschis şi că fenomenul ia amploare, în ciuda faptului că autorităţile se laudă că au diminuat comerţul cu substanţe stupefiante.

– Pentru un minut şi jumătate de ştire, produsul final, de câte ore ai nevoie pentru documentare, filmare şi montaj?

Uneori, chiar şi 12 ore de muncă sunt insuficiente! Ştiu că pare un răspuns exagerat însă, dacă vorbim despre un subiect important, în continuă desfăşurare, în care apar permanent informaţii, un reporter îşi poate petrece mai mult de jumătate de zi construind o singură ştire. Oricum, reguli nu există. Însă, în cele mai multe cazuri, pentru documentare ai nevoie de cel puţin o oră, pentru filmare între 5 şi 10 ore, iar pentru montaj între 45 de minute şi două ore, în funcţie de subiect.

– Care a fost cel mai palpitant subiect pe care l-ai filmat până acum?

 Unul dintre cele mai interesante, dar şi palpitante reportaje pe care le-am filmat a fost cel la expoziţia “The Human Body”. Expoziţia include peste 200 de exponate, care prin disecţiile făcute la nivelul organelor şi ţesuturilor îţi dau ocazia să vezi omul prin ochii unui chirurg. Corpul omenesc este prezentat ca într-un atlas de anatomie tridimensional. De la cele mai mici oase şi până la creier.

– Care este programul tău obişnuit? La ce oră ajungi acasă?

 În această meserie nu există termenii “program obişnuit”. În funcţie de complexitatea ştirii pe care o ai de predat sau de evenimentele care se petrec îţi poţi petrece la serviciu mai bine de jumătate de zi. Sau uneori poate doar 6 ore. Este o vorbă a noastră, a jurnaliştilor: de ştiut, ştii când pleci de acasă, însă, niciodată când o să te întorci … Cam aşa este în meseria aceasta. Eşti jurnalist 24 de ore din 24… chiar dacă ai ieşit pe uşă redacţiei şi te afli în timpul liber, dacă ai în faţă un subiect pur şi simplu nu poţi spune că programul ţi s-a terminat. Pentru că în meseria asta are mare tâlc proverbul “nu lasa pe mâine ce poţi face azi”. Oricum, indiferent cât de mult timp îţi petreci la muncă, orele trec repede şi frumos, pentru că faci ceea ce îţi place. Iar la final, când ajungi acasă şi tragi linie, contează să poţi spune cu mâna pe inimă că eşti mulţumit de rezultatul muncii tale.

– Mai ai timp şi de… dragoste? 

Timp pentru dragoste poţi să ai, dacă îţi doreşti cu adevărat! Nu neg faptul că o mare parte a zilei ţi-o petreci la serviciu şi că uneori îţi rămân doar 2-3 ore să stai cu cel drag. Însă, contează cum alegi să-ţi petreci acel timp, cât ar fi el de scurt. Dacă ajungi să înveţi să profiţi cât poţi de mult de acele ore şi să le faci să conteze, o să vezi că se poate să fii împlinit atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional.

– Ce spune partenerul tău despre meseria pe care ţi-ai ales-o?

 Partenerul meu m-a sprijinit pentru că a văzut în mine o pasiune pe care, ca să-l citez, “puţini o au pentru meseria pe care o practică”. Dincolo de faptul că acest lucru însemna să petrec mai puţine ore cu el zilnic, a vrut să mă simtă şi să mă vadă fericită. La fel ca el, sunt de părere că este imperios necesar să-ţi iubeşti profesia pentru că altfel, după câţiva ani de muncă, mersul la serviciu va deveni o corvoadă, iar acest lucru te va împiedica să ajungi printre cei mai buni din domeniu.

– Crezi că ai putea intra în lumea mondenului: să prezinţi un show de divertisment sau o emisiune gen „Happy Hour”?

Nu vreau să spun niciodată “niciodată”! În acest moment, cred că cel mai bun loc în care aş putea să mă aflu este redacţia Ştirilor PRO TV. Sunt încă un jurnalist la început de drum, care încearcă să se facă cunoscut, să se apropie de oameni,  să le câştige încrederea, care încă este în căutarea celor mai bune cuvinte pentru a putea oglindi realitatea fidel, dar, în acelaşi timp, interesant şi pe înţelesul tuturor. Consider că pentru a ajunge moderator sau prezentator, înainte de aceasta, trebuie să fii un reporter model, capabil să se descurce ireproşabil în orice situaţie . Dar mai ales, trebuie să ajungi să fii îndrăgit, dar şi să prezinţi credibilitate în fata telespectatorilor, lucruri care mi se par cel mai dificil de obţinut, dar la care recunosc că îndrăznesc să visez.

– Cât de pasionată eşti de shopping?

 Cu siguranţă nu sunt o shopaholică! Însă, trebuie să recunosc că, asemenea tuturor femeilor, îmi place să fac cumpărături din când în când. Nu rezist însă, foarte mult în magazine. Studiez rapid ofertă şi dacă nu-mi atrage ceva atenţia, mă retrag fără prea multe regrete. La fel de adevărat este însă că mă hotărăsc destul de greu atunci când îmi cumpăr un lucru, fiindcă eu merg pe principiul că un bun odată achiziţionat, trebuie să îmi placă la fel de mult şi după câteva luni sau câţiva ani de folosinţă. Sunt destul de cumpătată în ceea ce priveşte partea financiară.

– Şi care a fost cea mai mare investite de până acum?

 Cea mai mare investiţie a fost în locuinţă, şi nu în îmbrăcăminte, încălţăminte sau accesorii. Aşa cum am spus mai sus, nu investesc foarte mulţi bani în garderoba, poate şi datorită educaţiei pe care am primit-o. Părinţii m-au învăţat de mică să calculez foarte bine înainte de a cheltui o sumă mare pe un anumit lucru. Nu am mai ţinut cont de această regulă însă, atunci când a fost vorba despre decorarea apartamentului pe care l-am achiziţionat vara trecută.

– Te-ai intros recent dintr-o vacanţă. Unde ai fost şi cum ai petrecut?

Vara aceasta am avut cel mai frumos concediu de până acum. Mă bucur că anul acesta am ajuns la Disneyland Paris, unde am petrecut 3 zile magice alături de eroii copilăriei mele. Pot spune că acolo am reuşit să elimin tot stresul şi toată oboseala acumulate într-un an de muncă. Mi-am încărcat bateriile, asta deşi, din punct de vedere fizic pot afirma, cu dovezi, că mi-am depăşit limitele. Am ţinut morţiş să vizitez tot parcul Disneyland şi să nu ratez nicio atracţie, chiar dacă aceasta a însemnat să-mi umplu tălpile şi degetele de la picioare de plasturi. Cât despre suveniruri,  trebuie să recunosc că nu m-am putut abţine să nu-mi cumpăr nişte urechiuşe de Minnie Mouse, de care nu m-am despărţit până am ajuns în ţară. Pe aeroport, angajaţii mi se adresau cu “Minnie” şi mă întrebau unde este Mickey Mouse. Şi dacă tot am ajuns în Paris, bineînţeles că mi-am făcut timp să ajung, printre altele, şi la Turnul Eiffel, la Catedralele Notre-Dame şi Sacre-Coeur, la Arcul de Triumf, la Muzeul Luvru şi la Moulin Rouge.

Cătălina Matei