Raluca Guslicov a renunţat la dulciuri şi făinoase

Apropo.ro / 20.05.2011, 12:38
Raluca Guslicov a renunţat la dulciuri şi făinoase
Actriţă şi mamă a doi copii, Raluca Guslicov, alias Teo din serialul “Trăsniţii”, a devenit adepta unui stil de viaţă care include sport, o alimentaţie sănătoasă şi, mai nou, mult dans.

„Sunt o persoană activă şi iubesc sportul. Am un program bine
stabilit şi întotdeauna am făcut loc pentru aerobic, pe care îl
practic cu regularitate. Îmi place mult şi înotul, pe care l-am
practicat ca sport de performanţă”, spune vedeta Prima TV.
„Cred că prin exerciţiu fizic elimini o mare parte din energia
negativă şi astfel dobândeşti un alt tonus. Iar dacă punem la
socoteală şi distracţia, dansul este un alt hobby al meu, pe care
îl exersez chiar şi la teatru, în spectacole, în cadru
profesionist. Totul într-o manieră mai mult sau mai puţin trăsnită,
în funcţie de context!”, povesteşte Raluca.
„Dieta nu lipseşte, chiar a devenit un mod de viaţă. Am renunţat la
dulciuri şi făinoase, deşi cred cu tărie că dacă mănânci puţin din
fiecare aliment, te menţii în formă. Aşadar, sport cât cuprinde şi
măsură în alimentatie pentru o sănătate de fier!”, a spus
actriţa.