Mereu cu zîmbetul pe buze, Raluca Arvat anticipează că 2008 va fi plin de reuşite, cel puţin pe plan sportiv. Prezentatoarea Ştirilor PRO TV din sport îşi păstrează optimismul şi crede că România va face o figură frumoasă la Euro 2008. Un optimism contagios... căci Raluca l-ar transmite tuturor, dacă s-ar transforma într-o zînă bună: ”Aş face ca toţi oamenii să zîmbească!”.
Ce se întîmplă în 2008?– Cum priveşti anul 2007 din punct de vedere sportiv – momentele importante? Care ar fi cele mai savurate de tine în acest an, din perspectiva şi a unui suporter al sportivilor României, în general?
Să nu negăm ca 2007 a fost totuşi un an bun. Naţionala de fotbal a reuşit calificarea la un turneu final, campionatul european de anul acesta din Austria şi Elveţia, după o pauză de şapte ani… plus handbalistele de la naţională care s-au clasat pe locul 4 la Mondiale, ceea ce nu e tocmai o perfomanţă de lepădat. E drept că a fost şi un an mai puţin bun, dacă ne gîndim la Liga Campionilor, unde Steaua n-a strălucit. Dar sînt şi alte domenii în care România, ca ţară, nu străluceşte.
– Dacă ai fi o zînă bună, care ar fi lucrurile pe care le-ai schimba imediat în România?
Aş porni de la ceva mic, dar atît de important. Aş face ca toţi oamenii să zîmbească, atunci cînd au impulsul de a spune ceva urît sau de a fi răi, să le apară un zîmbet pe chip şi să împrăştie supărarea şi nervii care parcă au pus stăpînire pe Romănia în ultimul timp.
– Ce crezi că se va întîmpla semnificativ în 2008? Încearcă să fii o Neti a domeniului sportiv…
Vine Campionatul European de fotbal, mi-aş dori să reuşim să trecem de grupa absolut groaznică pe care sorţii ne-au scos-o în cale. Ştiu că nu va fi uşor, împotriva Franţei, Italiei şi Olandei, care sînt în grupa României, dar de ce să nu sperăm şi să nu încercăm… Niciodată nu se ştie de unde sare iepurele! În acest an sînt şi Jocurile Olimpice, mi-aş dori ca România să se întoarcă din China cu cît mai multe medalii, şi nu neapărat de aur, la fel de valorase sînt medaliile olimpice de argint şi de bronz.
– Cum ai petrecut Crăciunul şi Revelionul?
De Crăciun, am stat cu familia, pentru că oricum ne vedem rar şi măcar sărbătorile să le petrecem împreună. Iar de Revelion, am fost cu iubitul meu într-un oraş de vis, pe care l-am văzut acum pentru prima dată – Viena. N-am ajuns acum şi la schi, dar mi-aş dori tare mult să revin în februarie şi pe pîrtii, pentru că Austria e patria schiului.
– Am aflat din presă că, de puţin timp, ai o nouă relaţie care te face foarte fericită…
Chiar sînt foarte fericită… Şi nu e o figură de stil! L-am întîlnit pe Bogdan prima dată acum doi ani, la nişte prieteni comuni. Însă fiecare a mers pe drumul lui pînă de curînd. Sîntem împreună doar de cîteva luni şi totul e frumos… Parcă trăiesc un basm.
– Care sînt pentru tine avantajele şi dezavantajele vieţii de vedetă?
Nu m-am considerat niciodată o vedetă, vedete sînt marii actori de la Hollywood. Eu sînt un jurnalist care aduce în casele romănilor cele mai proaspete veşti din lumea sportului, îmi place mai mult să cred că sînt ”prietena tuturor celor care iubesc sportul şi PRO TV-ul”, nu o vedetă. E adevărat că mă mai recunoaşte lumea pe stradă sau în magazine şi, la fel ca şi în viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, unele persoane mă plac, altele – nu. Nu poate să te iubească toată lumea şi e ceva normal că se întîmplă aşa.
– Cum reacţionezi la criticile celor care te acuză că nu te pricepi la sport, pentru că… eşti fată?
Celor care îmi apreciază munca le mulţumesc, celor care nu o fac, tot le mulţumesc. Din critici înveţi cel mai bine. Cît despre aspectul că sînt ”fata care prezintă ştirile din sport şi care nu înţelege nimic din ce spune”, nu este chiar aşa. Poate nu mă pricep la toate sporturile care se practică pe faţa pămîntului, dar cine se pricepe? Încerc să învăţ în fiecare zi tot mai mult, să fiu la curent cu noutăţile, şi nu doar din lumea sportului, pentru că lumea e mult mai mare şi nu înseamnă doar competiţii sportive.
Cei trei muschetari… zîmbăreţi!
– Cum te înţelegi cu colegii tăi de prezentare, Vadim Vîjeu şi Corina Caragea?
Sîntem o echipă în adevăratul sens al cuvîntului, în care coechipierii fac front comun şi se sprijină atunci cînd e nevoie. Sîntem ”cei trei muschetari” ai Ştirilor sportive de la PRO TV. Doar că n-am stabilit încă cine e Athos, Portos şi Aramis, dar mai avem vreme!
– La televizor, ai o imagine foarte optimistă, tonică. Cum reuşeşti să ţi-o menţii, în ciuda multor răutăţi de care are parte orice om de televiziune?
Face parte din natura omului să fie şi răutăcios, nu doar bun şi drăguţ. Sînt oameni care te înjură, sînt oameni care te laudă… Nu poţi să-i mulţumeşti pe toţi şi nici nu cred că se poate pînă la urmă. Pentru mine contează să nu-i dezamăgesc şi să-i rănesc pe cei care mă iubesc şi a căror părere chiar e importantă pentru mine.
– PRO TV a lansat anul acesta multe campanii umanitare. La care ai contribuit în mod direct?
Am trăit la intensitate maximă fiecare ştire din campania ”Tu ştii ce mai face copilul tău?” şi m-au pus pe gînduri toate, mai ales că e greu să proiectezi un viitor bun al României la datele pe care le avem azi. Tocmai de aceea campania aceasta este atît de importantă pentru România şi pentru romăni. Din fericire, în campania ”Stop torturării animalelor” am putut să mă implic direct, nu doar să sprijin demersul de la distanţă. Pe lîngă faptul că am votat petiţia pentru înfiinţarea Poliţiei Animalelor, am fost împreună cu alte persoane publice din PRO TV la Camera Deputaţilor, unde am depus cele mai bine de 200.000 de petiţii semnate de romăni de pretutindeni şi am stat de vorbă cu Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor. În rest, în viaţa de zi cu zi, încerc să fiu eu aşa cum mi-aş dori să fie cei din jurul meu faţă de mine.