Raluca Arvat face sport şi în concediu
Destinaţia a fost aceeaşi ca în ultimii patru ani: Murau, la 7-8 km de Kreischberg, locul în care skiul s-a dovedit a fi perfect şi cei 34 de prieteni ai Ralucăi mai fericiţi decât în nici un alt loc pe timp de iarnă.
„În orăşelul în care am stat şi la baza pârtiei, jurai că era primăvară, erau peste 11 grade.”, povesteşte amuzată prezentatoarea Ştirilor PRO TV din Sport. „După ce ne prăjeam la soarele de la baza pârtiei, ajungeam în vârful muntelui unde erau pârtiile şi unde gradele erau câteva sub minus şi zăpadă de 1 m. Împreună cu prietenii mei, schiam cât era ziua de lungă”. Raluca a avut parte şi de o premieră desprinsă parcă din vis în această vacanţă: „zilele de schi se terminau cu o baie în piscină în aer liber, cu apă încălzită, la hotelul la care am fost cazaţi”.