Radu Vâlcan, tată de băiat pentru a doua oară: “Ne doream foarte mult un al doilea copilaş” – FOTO

28 06. 2018, 10:58

“Emoţiile sunt extraordinare şi ne bucurăm foarte tare de această veste!”, declară Radu Vâlcan, care aşteaptă cu nerăbdare sosirea pe lume a juniorului.

Prezentatorul de la Antena 1 încearcă să-l pregătească pe Alexandru, fiul lui în vârstă de doi ani, cu faptul că în curând va avea un frăţior. Şi nu exclude ideea ca, pe viitor, să aibă şi un al treilea copil.
“Ne doream foarte mult un al doilea copilaş şi  sper ca pe viitor băieţii mei să aibă parte şi de o surioară. Pe Alexandru încercăm să-l obişnuim uşor-uşor cu ideea că o să aibă un frăţior, să fie pregătit şi înţelegător în măsura în care poate la vârsta lui. Acum este în faza în care îi pupă burtica mamei sale în fiecare zi.”, a mărturisit Radu.

În timpul petrecut în Thailanda, pentru filmările de la “Insula Iubirii”, prezentatorul emisiunii a fost mereu cu gândul la băieţelul său, aşteptând cu nerăbdare momentul în care îl va putea strânge din nou în braţe. “Mi-au lipsit dimineţile extraordinare, în care ne jucam în pat, mi-a fost dor şi de băiţa de seară sau de plimbările prin parc”, povesteşte Radu.

Show-ul pe care acesta îl prezintă şi care în curând va reveni la Antena 1 cu cel de-al patrulea sezon le pregăteşte telespectatorilor o mulţime de surprize. „Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit şi vă asigur că nici acesta nu va face excepţie. Oamenii au personalităţi diferite, reacţionează diferit la situaţiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show.