Radu Vâlcan l-a provocat pe Chef Sorin Bontea la o întrecere pe pista de karting
Foto: Antena 1
Ceea ce nu a ştiut însă Radu atunci când a lansat această provocare este faptul că chef-ul de la ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” este foarte priceput în ale kartingului. Echipaţi corespunzător, cei doi au păşit pe pistă şi, după un salut camaraderesc, au apăsat pedala. Care dintre ei va câştiga cursa, telespectatorii Antena 1 vor afla sâmbăta aceasta la Star News.
Foto: Antena 1
”Nu e prima oară când vin la karting”, mărturiseşte chef Bontea. ”Am avut chiar şi o filmare cu emisiunea aici, la o recompensă pe care am dat-o uneia dintre echipele de la ”Hell’s Kitchen. Şi recunosc că m-am descurcat foarte bine atunci. Şi fiul meu, Iulian, este pasionat de astfel de curse şi uneori, când avem timp, mergem împreună.” La rândul lui, Radu Vâlcan, prezentatorul show-ului ”Temptation Island – Insula iubirii” care va începe în curând la Antena 1, admite că acest sport îi este pe plac şi că i-ar plăcea să ajungă cât mai des la karting.