Radu Pietreanu – Umorul a ajuns la CinemaPRO

– Pregătiţi un spectacol de stand up comedy la CinemaPRO… Aşa îi zice, mai nou, unei reprezentaţii de umor pe scenă. Despre ce este vorba?

Am văzut că este fiţă acum să spui că faci stand up comedy. Pe vremea noastră, când exista Vacanţa Mare, eram vulgari, aşa ni se zicea, pentru că făceam umor de sugestie. Acum, când umorul este direct, e fiţă, e stand up comedy! Am înţeles că, dacă nu te adaptezi, nu poţi să progresezi, nu poţi să mai fii în trend. Eu tot timpul am fost “omul începuturilor”, de nu ştiu câte ori am luat-o de la capăt. Şi cu Vacanţa Mare, după ce avusesem înainte un cenaclu în Petroşani – cântasem folk. Am făcut genul de spectacole pe scenă şi am trecut la televiziune. S-a terminat şi perioada de televiziune, m-am reinventat: am luat-o iar cu folk-ul, cu parodii. Iar acum, m-am gândit că ar fi păcat să nu mă ocup de acest stand up comedy, mai ales că mă consider unul dintre promotorii acestui gen. Ce-am făcut noi cu Vacanţa Mare a fost, de fapt, stand up 1 sau 3… depinde cum era situaţia!

E o provocare, mai ales pentru că am observat că generaţia nouă profită la maximum de libertatea de exprimare, însă eu consider că nu ăsta este farmecul, ci felul în care sugerezi umorul. Aşa, te-ai dezbrăcat în pielea goală, lumea râde. Ai împins o babă pe scări, lumea râde. Ai vorbit ca la petrecerea burlacilor, lumea râde. Pentru mine, e o provocare să văd dacă pot face lumea să râdă prin sugestiile pe care le fac.

– Umorul din ziua de azi e mai vulgar decât cel promovat în trecut de Vacanţa Mare?

Da, pentru că publicul este absolvit de acea vină a vulgarităţii, cei de pe scenă sunt vulgari. Noi făceam invers. Noi sugeram ceva şi publicul râdea, pentru că el gândea vulgar. Dacă ziceam “69” pe scenă, iar în sală erau numai matematicieni, gândeau: “Da, domne! Multiplu de 23 ori 3”… n-aveau de ce să râdă. Restul… deja ştiau poziţia, simţeau gustul… le zbura mintea. Nu exista Internetul la vremea respectivă, aşa că oamenii îşi imaginau mult. Şi nici nu existau atât de multe oferte. Acum, nu-ţi place ceva, cauţi imediat în altă parte!

– Spectacolul de la Cinema PRO este o premieră pentru dvs.?

Premieră, pentru că îl facem într-o sală de cinema. Spectacolul ăsta îl fac, oricum, de câteva luni alături de doi prieteni. Am fost prin ţară împreună. Oricum, în provincie, lumea reacţionează foarte mişto pentru că sunt foarte rare evenimentele de acest gen. În Bucureşti, sunt 400 de evenimente pe seară. Omul, dacă s-a plictisit, pleacă şi se duce în altă parte. Deci e foarte greu să-i ţii pe bucureşteni. Şi să-i fidelizezi. Şi am zis să facem o variantă de spectacol de sală, nu de club cum am făcut până acum, deoarece sunt mulţi oameni, din generaţia mea, doritori de umorul de pe vremea mea, care pur şi simplu se sfiesc să se ducă într-un club de stand up comedy, tocmai din cauza vulgarităţii. Atunci am zis să găsesc o cale de mijloc care să-i atragă şi pe acei oameni, undeva, la un spectacol unde să vadă şi genul meu de stand up. Toată lumea care vrea să râdă este binevenită!

– Faceţi echipă cu Tibi Neuronu, Cristi Priză şi Mihaela Ignat. Cum v-aţi găsit?

Cu cei doi mă cunosc de mult şi fam spectacole împreună. Iar Mihaela a terminat Regie, este regizor de film. A lucrat în televiziune, pe la diverse emisiuni interactive. Ne cunoaştem, suntem prieteni foarte buni. Aşa că m-am hotărât să fac spectacol cu prietenii, nu să organizez un casting. Cu prietenii se râde cel mai bine!

– Şi aţi găsit reţeta potrivită pentru un spectacol de stand up comedy?

Nu cred că există reţeta perfectă, fiecare face cum vrea, merge pe intuiţie. Scenetele le scriu eu, pentru că am obişnuinţa de a scrie de 30 de ani. Facem o combinaţie între stilul american cu umorul românesc. Fiecare are momentul lui solo, în care arată ce poate, însă avem şi scenete şi parodie muzicală şi momente video. Iar temele sunt diverse, politică, social, sex – dar fără a rosti direct cele 7 cuvinte, lăsăm omul să înţeleagă ce vrea.

– Cele 7 cuvinte?! Care ar fi ele?

N-aveţi voie să le scrieţi! Alea cu “p…”, cu “m…”, cu “c…”! Cele 7 cuvinte de care se feresc toţi, mai ales părinţii, să nu audă cumva copiii. Şi, de fapt, copiii pot să-i înveţe pe părinţi!

– Care a fost cea mai ieşită din tipare reacţie pe care aţi primit-o din parta publicului? Până acum…

Faptul că publicul ne bisează. Suntem singura trupă de stand up comedy care primeşte bis. N-am auzit să te biseze cineva la o glumă! Iar când se întâmplă, le spun aceeaşi replică: “Bine, mai scoateţi 25 de lei atunci!”.

– Inevitabil, lumea se întreabă: De ce nu şi Mugur Mihăescu în acest spectacol?

Foto: Mediafax Foto

Am discutat cu el. Nu prea are timp, e foarte ocupat ca om de afaceri, ca politician. Abia l-am convins să facem un spectacol anul trecut, în decembrie, la Sala Palatului. Am vrut să vedem dacă lumea îşi mai aduce aminte de noi. A fost ok, sala a fost aproape plină. Apoi, anul ăsta, am mai avut câteva intervenţii la o televiziune, dar Mugur a zis că “Băi, nu mai am chef. După 25 de ani de umor, vreau să fac şi altceva”. Şi l-am înţeles. E ca şi cu o femeie: după 25 de ani, poate vrei şi tu să mai cunoşti alta.

– Când aţi râs… cel mai recent?

Râd de fiecare dată când am ocazia să aud ceva nou: un banc, o aluzie mişto… sau când văd o gafă la TV. Pentru că aşa îmi găsesc subiectele! Dacă eu râd şi ştiu să “fur” şi s-o ambalez în felul meu, vor mai râde nu ştiu câţi… Zicea Bob Marley: “Atâta timp cât ăia care vor să facă lumea asta mai rea nu îşi iau nicio zi pauză, de ce aş face-o eu?”. Şi, indiferent că e public mult sau puţin, eu în fiecare zi trebuie să le spun oamenilor ceva, undeva, să le fac viaţa mai frumoasă. Nu contează câţi sunt, atunci când le aduci bucurie parcă îndeplineşti misiunea cu care ai fost trimis pe pământ. Eu mi-am înţeles-o, asta este!

– Dar n-aveţi momente în care vă doriţi să fiţi foarte serios?

Dar sunt, în afara spectacolelor! Umorul este, în general, o treabă serioasă. Nu poţi să faci umor, dacă nu eşti serios. E o muncă fantastică. Cel mai simplu este să-l faci pe om să plângă: i-ai dat o palmă, l-ai împins sub o maşină, i-ai tăiat un sfert din salariu…

Foto: Mediafax Foto

Dar când eu îl fac să râdă… Merg pe stradă şi mă întâlnesc cu omul care are griji, probleme, are copilul bolnav, îl părăseşte nevasta, l-au dat afară de la serviciu… Şi merge aşa, cu toate grijile lui pe cap, şi mă vede pe mine. Şi, brusc, îi înfloreşte un zâmbet pe faţă: “Uite-l pe Costel!”. Eu, într-o secundă, pot să-l fac pe omul ăla să uite de toate grijile. Acea secundă este o mare favoare pe care mi-a făcut-o soarta atunci când m-a făcut umorist.

– Ce programe urmăriţi la televizor?

Orice! De la ştiri la filme proaste, de mâna a treia. La talkshow-uri, emisiuni de divertisment, orice. Pentru că trebuie să fiu la curent cu totul. Cele mai urmărite emisiuni mă ajută să-mi pregătesc subiectele pentru spectacole. Când ştiu că toată lumea se uită la un “Suleyman Magnificul”, la un “MasterChef”, la un “Hell’s Kitchen”… eu vin cu o poantă pe care am dedus-o din aceste show-uri.

– Deci, v-aţi uitat la “MasterChef”! Cum vi se pare noul juriu?

Până când se va obişnui lumea cu el… Eu mă pun şi în locul ţăranului care se uită, căci aşa am făcut umor. M-am pus în locul spectatorului şi am vrut să aflu ce l-ar face să râdă, ce ar vrea să vadă. E o psihologie întreagă. Iar eu mă gândesc, să mă duc la “MasterChef” cu bucate tradiţionale româneşti şi să vină o italiancă şi să-mi spună “Asta nu esta bunăăă!”, păi eu îi dau cu farfuria-cap! “Făi, adică mama m-a învăţat să gătesc de 40 de ani şi tu îmi spui mie acuma, străino, că nu-i bună?!” sau “Tu, puştanule, câtă experienţă ai?! Eu am 55 de ani, am gătit pentru copii, i-am făcut mari, sunt şi bunică şi toţi mi-au pupat mâna. Şi vii, tu, un copil de 25 de ani, şi îmi arunci mâncarea la coş?!”. Uite, din asta fac eu umor. Cum văd eu ce gândesc concurenţii!

Cei trei din juriu sunt foarte mişto, acoperă tot spectrul: de la poliţistul bun la ăla rău, până la “Mai ai o şansă!”. Dar e foarte bine regizat acest show.

La “Hell’s Kitchen” m-am uitat foarte puţin. Se-njură mult, dar pe undeva îşi câştigă publicul lor care crede că ceea ce vede este pe bune, liber la tot, firesc, cum se întâmplă în viaţa. Cred că nimic nu e regizat… Bravo lor că au mers pe varianta asta şi că nu sunt două show-uri la fel.

– De motor mai aveţi timp? Sunteţi costumat adecvat… (n.r. – Radu Pietreanu a venit la interviu purtând echipament de motociclist)

Foto: www.wowbiz.ro

E mai mult o nevoie, din cauza traficului. Te strecori mai uşor, parchezi mai repede… Rezolvi lucrurile mai repede. De 7 ani încoace merg cu motorul. Mă bucur că mi l-am luat la bătrâneţe, pentru că, dacă mi-l luam la tinereţe… acum nu mai vorbeai cu mine. La cât de nebun sunt! M-a întrebat cineva: “Cât prinde motocicleta asta?”. Păi, dacă te duce capul, prinde şi 40 şi 50 de km / oră. Scopul meu este să ajung întreg din punctul A în punctul B. Să ajung, nu să ajung mai repede! Nu mai am nevoie de adrenalina de care au nevoie puştanii. Începător fiind, cu ani în urmă, am stat de vreo trei ori în gips. M-am lăsat de căzături, de vreo 6 ani…

– Care ar fi răsfăţul suprem pentru dvs.?

Să fac oamenii să râdă!

Biletele pentru spectacol de gasesc aici!

Cătălina Matei