Radu Moraru pune sare pe afaceri!
– Sunteţi „Naş” de mai bine de 9 ani. Care este secretul
longevităţii în cazul dvs.?
În primul rând, cei 10 ani de dinainte de „Naşul”, când am „jucat”
la cele mai bune echipe de presă – Evenimentul zilei, PRO TV,
Antena 1. Al doilea secret – foarte multă muncă. Eu şi echipa mea
muncim de dimineaţa până noaptea târziu.
– A ajuns Radu Moraru acolo unde şi-a propus?
Niciodată nu mi-am fixat nişte ţeluri. Dar, cred că am ajuns mai
departe decât poate aş fi vrut să-mi propun acum 5 ani.
– Până când vă vedeţi în postura de „Naş”?
M-am gândit să renunţ, că tot împlinesc 40 de ani, dar, când văd ce
se difuzează la televiziunile din România, mă apucă lehamitea, sila
şi mi-e ruşine de peisajul ăsta în zona publicistică. Iar
politicienii de azi, care tot apar pe la talkshow-uri, sunt un
dezastru. Însă nu mă las.
– Sunteţi un fan al preşedintelui Traian Băsescu. Cu ce v-a
cucerit? Ce vă place şi ce nu vă place la actualul preşedinte al
României?
În politică, este ca un jucător de şah: îşi pregăteşte foarte bine
mutările. Imaginea care i s-a creat lui Băsescu în presă este total
falsă şi îi împiedică pe adversarii săi să-l vadă cu adevărat. E
curajos, e bărbat, vrea să câştige întotdeauna. Are aproape
profilul unui om de dreapta, eu fiind de dreapta… Ce nu-mi place
la el este, în primul rând, faptul că a permis să i se creeze
această imagine proastă pe care o vedem pe unele posturi TV.
Uneori, pare că îşi pierde răbdarea şi sare din „pătrăţica”
declaraţiilor pe care le poate face un preşedinte.
– Aţi intrat într-o afacere cu saline de
suprafaţă…
Inventatorul acestui proiect a venit la mine cu această propunere.
E cel care, la Salonul Mondial de Inventică din 2009, a câştigat
trei trofee. A apelat la mine, pentru că statul român l-a refuzat.
Iar invenţia sa ar putea ajuta copiii şi bătrânii care au probleme
de respiraţie. M-a convins şi aşa am deschis, pe rând, câteva
saline în Bucureşti şi am dat francize în Craiova, Constanţa şi
Timişoara. E o investiţie importantă, însă nu depăşeşte 50.000 de
euro.
– Pensiunile vă merg?
Dar n-am decât una. E adevărat că, acolo în judeţ (n.r. Braşov), de
câte ori se deschide una, toată lumea zice: „E a lu’ Naşu’ asta!”.
Nu am decât o singură pensiune, în Cristianu, şi nu e neapărat o
afacere, ci un loc unde vin, în general, prieteni de-ai mei sau
firme cu care eu colaborez şi care organizează teambuilding-uri
acolo. Azi, în România, pensiunile, cu siguranţă, nu fac
bani!
– Pe 24 septembrie împliniţi 40 de ani. Veţi da o
petrecere?
Nu am planuri speciale. Iar „suma” de 40 nu mă
entuziasmează….
– V-aţi muta din România?
M-aş descurca oriunde, însă nu vreau să plec din ţară. Când eram
puştan, am stat şi la Paris. Făceam bani din şampoane. Cumpăram
bidoane cu şampon, de la en-gros, şi făceam perniţe, ca pe vremea
lui Ceauşescu… Mergeam la hotelurile mai ieftine şi le vindeam
perniţe cu şampon, tuburi mici de pastă de dinţi… le ambalam la
set. Apoi scoteam bani din maşini. Cumpăram autoturisme second hand
din străinătate şi, apoi, le vindeam în ţară.
Cu Turcescu la Naşu’!
Mai bine zis, la B1 TV. Robert Turcescu şi Radu Moraru se cunosc de
multă vreme, iar acum au ajuns să lucreze în acelaşi loc. Se pare
că Naşul l-a curtat multă vreme pe fostul realizator de la
Realitatea TV. Talkshow-ul lui Turcescu, „100%”, va intra cât de
curând în grila postului de pe Calea Victoriei şi va fi difuzat în
prime-time, de luni până joi.