Radu Cernov, noul secretar de stat pentru comunicații
Radu Cernov a fost numit în funcție prin decizie a primului ministru, Adrian Nastase, în data de 9 iulie. Predecesorul sau, Ion Smeeianu a deținut funcția de secretar de stat pentru comunicații din 10 ianuarie 2001.
Radu Cernov a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitații București în anul 2000.
Cernov a lucrat o perioada ca avocat și, de la începutul anului 2001, a fost consilier al Ministrului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, fiind responsabil cu coordonarea echipei care a realizat noile proiecte de legi pentru sectorul comunicațiilor și tehnologiei informației și care a revazut legislația în domeniile respective.
De asemenea, Alexandrina Hârțan, eliberata din funcția de secretar de stat pentru Integrare Europeana și Relații Externe în data de 9 iulie, a fost numita vicepreședinte al ANRC.
Conform Ordonanței de Urgența 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicațiilor, publicata în Monitorul Oficial al României în data de 27 iunie 2002, s-a înființat Autoritatea Naționala de Reglementare în Comunicații, ca instituție publica cu personalitate juridica având rolul de a pune în aplicare politica naționala în domeniul comunicațiilor electronice și al serviciilor poștale.
Celelate prevederi ale actului normativ vor intra în vigoare dupa trei luni de la data publicarii acesteia.
În termen de trei luni de la înființarea ANRC, va fi aprobata structura organizatorica, regulamentul de organizare și funcționare, bugetul de venituri și cheltuieli și se va angaja personalul necesar pentru ca noua instituție sa devina funcționala.
ANRC are obligația de a-și exercita atribuțiile în mod transparent și imparțial și de a-și menține independența operaționala și financiara fața de furnizorii de rețele și de servicii de comunicații electronice, producatorii ori reprezentanții autorizați ai producatorilor de echipamente destinate furnizarii de rețele sau de servicii de comunicații electronice, importatorii ori distribuitorii de asemenea echipamente și furnizorii de servicii poștale.