Quentin Tarantino, tată pentru a doua oară. Soția sa a născut o fetiță
Quentin Tarantino și soția sa Daniella Pick anunțat venirea pe lumea al celui de-al doilea copil, o fetiță, născută în weekendul de 4 iulie, a spus reprezentantul lui Tarantino pentru publicația The Hollywood Reporter.
Cei doi au făcut o declarație publică în care au anunțat că Daniella Pick a născut pe 2 iulie 2022.
Tarantino și Pick, care s-au căsătorit în noiembrie 2018, sunt deja părinți ai unui fiu, Leo, care s-a născut pe 22 februarie 2020.
Tarantino a explicat la emisiune „Jimmy Kimmel Live!” anul trecut, că Leo poartă numele bunicului soției sale și că „în inimile noastre, el era micul nostru leu”.
El a infirmat zvonurile conform cărora copilul este numit după starul „Once Upon a Time in Hollywood ”și „Django Unchained” Leonardo DiCaprio, spunând „Aproape că nu am vrut să poarte numele ăsta [Leo] pentru că oamenii ar presupune că l-am numit după Leonardo DiCaprio”.
Quentin Tarantino a spus că el și Daniella Pick locuiesc în Israel, după ce inițial plănuiau să-și împartă timpul între casa de acolo și Los Angeles înainte de apariția pandemiei.
„Ideea a fost că vom petrece trei până la patru luni în Tel Aviv și trei până la patru luni în Los Angeles, iar apoi COVID a lovit”, a spus el. „Așa că trei până la patru luni au devenit nouă, 12 luni.”
Regizorul a mai spus că învață ebraică urmărind programe pentru copii cu Leo.
Quentin Tarantino a cunoscut-o pe soția sa, cântăreață israeliană, în timp ce promova „Inglourious Basterds” în Israel.
Foto: Profimedia Images