Queen conduce într-un top al celor mai bune piese

Apropo.ro / 06.02.2004, 17:29
Queen conduce într-un top al celor mai bune piese
"We Will Rock You" și "Bohemian Rhapsody", ambele purtînd semnatura grupului Queen, sunt melodiile de pe primele doua locuri într-un clasament al celor mai bune piese rock din toate timpurile, realizat de catre UCI Cinemas și citat de site-ul Ananova. Doar una

„We Will Rock You” și „Bohemian Rhapsody”, ambele purtînd semnatura grupului Queen, sunt melodiile de pe primele doua locuri într-un clasament al celor mai bune piese rock din toate timpurile, realizat de catre UCI Cinemas și citat de site-ul Ananova.

Doar una din trei piese realizate în ultimii 15 ani a reușit sa ajunga în Top 20. Printre ele, hitul Nirvana „Smells Like Teen Spirit”, care a ocupat a treia poziție, și „The Best” al Tinei Turner, clasat pe locul 9.

Pe primele zece locuri se mai afla „Livin’ On A Prayer” (Bon Jovi – locul cinci), „Eye Of The Tiger” (Survivor – locul opt) și „The Final Countdown” (Europe – locul patru).

Piesa „Stairway To Heaven” a trupei Led Zepellin s-a clasat abia pe locul 18, în spatele hiturilor „Rocking All Over The World” (Status Quo) și „Bat Out of Hell” (Meatloaf).

Aerosmith și Run DMC, cu „Walk This Way”, nu au reușit sa urce mai mult de a 11-a poziție, în vreme ce The Clash s-au oprit la locul 15, cu „Should I Stay Or Should I Go”.

Clasamentul a fost realizat pe baza opțiunilor exprimate de 1.000 de persoane, cu ocazia lansarii în Marea Britanie a comediei „School of Rock”, cu Jack Black în rolul principal.

Mediafax

Tags: