Qualcomm starneste concurenta Java
Software-ul, intitulat BREW sau „Binary Runtime Environment for Wireless”, a fost introdus pentru prima data in februarie 2001 pentru a concura cu Java de la Sun Microsystems. Ambele aplicatii software permit descarcarea si rularea de programe de dimensiuni mici pe dispozitivele mobile.
Noua versiune – BREW 2.0 – include masuri de securitate bazate pe SSL (Secure Sockets Layer) si HTTP Secure. De asemenea, accesul wireless Web a fost considerabil extins, utilizatorii wireless avand acum posibilitatea de a accesa site-urile scrise in Compact HTML (CHTML), o versiune a limbajului HTML pentru telefoanele celulare.
Caracteristici similare celor oferite de recenta versiune BREW pot fi gasite si la alti distribuitori wireless, cum ar fi Sprint PCS si Handspring. Cu toate acestea, conform declaratiei companiei, viitoarele versiuni upgrade BREW vor contine functii inedite, cum ar fi capacitatea de a interactiona cu imagini folosind fisiere JPEG.
Pe langa upgrade-urile tehnice, Qualcomm va comercializa componente BREW pentru distribuitorii wireless. Prin urmare, acestia nu mai vor trebui sa cumpere intregul pachet de servicii, avand astfel posibilitatea de a oferi utilizatorilor doar anumite aplicatii BREW.