În raport, foarte comentat în blogosfera rusă, se afirmă că Putin minte alegătorii, declarând un venit de o valoare mai mică de patru milioane de ruble (aproximativ 100.000 de euro), în timp ce „stilul său de viață este comparabil celui al monarhilor țărilor din Golf și oligarhilor”.
Potrivit autorilor raportului, Putin dispune de „20 de palate, vile și reședințe„, 43 de avioane și 15 elicoptere al căror „cost total se apropie de miliarde de dolari”, o „mini-flotă” care cuprinde „patru nave de lux” a căror valoare este estimată la suma de trei miliarde de ruble (aproximativ 74 milioane de euro), dar și o colecție de ceasuri cu o valoare totală de peste peste 500.000 de euro.
Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a respins aceste acuzații, afirmând că „toată acestea sunt proprietatea statului și Putin le folosește în calitate de președinte„.
Raportul, însă, nu a obținut o susținere unanimă nici măcar în rândul simpatizanților opoziției, unii apreciind că documentul confundă proprietatea statului și bunurile personale ale lui Putin.