Puștiul problema

Un artist unic și ciudat în același timp. Un tip, pe care, daca-l asculți povestind despre copilaria și adolescența lui, te gândești sa fugi mâncând pamântul. Un motiv solid pentru care Daniel Powter și muzica lui nu pot fi ratate.

A ajuns no. 1 dupa ce și-a ales o piesa de care se ferea toata lumea. La casa de discuri unde ajunsese exista o lista cu melodii din care fiecare cântareț la început de drum trebuia sa-și aleaga una. Cum Daniel era ultimul pe lista a observat ca toata lumea se ferește de „Bad Day”. Drept care când a fost rândul lui sa aleaga, a mers exact pe aceea. A rezultat un hit de amploare care a atins primele locuri din toate topurile.

Daniel s-a nascut pe 25 februarie 1971 în British, statul Columbia și spune despre el ca nu știe niciodata ce cânta. Ca pur și simplu urmarește cu atenție sunetele pe care le aude și merge cu grija dupa ele. O declarație nu tocmai de bun augur, mai ales venita din partea unui cântareț care a studiat ceva muzica la viața lui.

A crescut într-o zona foarte liniștita, chiar pastorala, în care mai nimic deosebit nu se întâmpla. La 13 ani a început sa studieze vioara, fiind acompaniat de mama lui la pian. Acest lucru l-a cam îndepartat de ceilalți copii de vârsta lui. Și-a luat chiar o cafteala de la colegi pentru ca se plimba cu vioara în mâna și pentru ca era complet retras. Acest moment, spune el a fost unul decisiv, „m-am întors acasa cu un ochi vânat și am zis ca renunț la muzica și la vioara”, spune Daniel.

Una dintre probleme lui majore a fost faptul ca este dislexic, iar acest lucru i-a îngreunat mereu munca. Daniel își aduce aminte ca profesoara îl urmarea cu mare atenție și îi spunea ca muzica lui este total pe dos fața de cum ar trebui sa sune. Din acel moment a rupt aproape orice legatura cu muzica, ramânând la stadiul de fan Beatles, Fleetwood Mac și Duran Duran. Cea mai mare pasiune muzicala a fost însa Prince, cu care, recunoaște puțin intimidat Daniel, avea chiar vise erotice pe care le împartașea parinților lui.

Dupa câțiva ani, Daniel s-a întors la muzica, apucându-se sa studieze chitara. Spre sfârșitul liceului și-a facut chiar o trupa, dar și-a mai descoperit un defect destul de mare, care l-a urmarit mult timp dupa aceea; era atât de speriat și de timid încât nu putea sa cânte cu fața la public, drept care a renunțat din nou.

S-a mutat la Vancouver și-a facut un studio în care a început sa lucreze intens. A dat-o iar în bara. A înregistrat niște demo-uri și a fost invitat sa demonstreze unei case de discuri ca merita sa fie promovat. Piesele erau bune, interpretarea nu era rea deloc, frica de scena și-a spus însa cuvântul, iar casa l-a respins imediat.

Citește despre puștiul problema al muzicii numai în