PSD propune ca senatorii si jumatate dintre deputati sa fie alesi exlusiv prin vot uninominal, iar jumatate dintre membrii Camerei Deputatilor sa fie desemnati prin vot pe lista, potrivit amendamentelor depuse de social-democrati la Comisia parlamentara de cod electoral.
Social-democratii sustin votul uninominal majoritar într-un tur de scrutin pentru Senat, în toate cele 130 de colegii uninominale, organizate în cele 43 de circumscriptii electorale.
Senatorul PSD Doru Ioan Taracila, autor al amendamentelor, a calificat drept nedemocratica prevederea din proiectul de lege acceptat de comisie care propune ca doar jumatate dintre mandatele de la Senat sa fie atribuite prin vot uninominal, restul urmând sa fie obtinute de cei care au pierdut în alegerile nominale.