Prso va juca la Besiktas
Fotbalistul croat al echipei AS Monaco, Dado Prso, a declarat, miercuri, ca a ajuns la un acord de principiu cu clubul Beșiktaș, cu care va semna un contract la finalul acestui sezon, a anunțat cotidianul „Sabah”.
„Beșiktaș este una dintre cele mai importante formații din Europa. Am primit o oferta și de la AC Milan, dar am ales o echipa în care voi putea fi titular. Am discutat cu antrenorul Mircea Lucescu și am dat dovada de înțelegere în ceea ce privește aspectul financiar”, a spus Prso.Â
Tehnicianul Mircea Lucescu a asistat, miercuri seara, alaturi de managerul Sinan Engin și de alți oficiali ai clubului Beșiktaș, la meciul amical dintre Croația și Turcia, scor 2-2.
Potrivit cotidianului „Fanatik”, Prso va semna un contract pe doua sezoane cu Beșiktaș, urmînd sa primeasca trei milioane de dolari.
Jurnalul „Star” noteaza ca în vederile conducerii clubului Beșiktaș se mai afla coechipierul lui Adrian Mutu de la Chelsea, Jimmy Floyd Hasselbaink.