Protest spontan împotriva unui jurat

De: Cristiana Trifu / 02.08.2018, 14:15
Protest spontan împotriva unui jurat
Unul dintre momentele inedite ale ediţiei “Next Star” de sâmbătă, 4 august, de la ora 20.00, este susţinut de cei 12 copii care vor urca pe scenă sub numele Victoria Art Jr. Aceştia vor susţine un număr de teatru nonverbal, realizat pe baza unor bătăi din... palme, dar şi cu ajutorul unor instrumente neconvenţionale, precum creioane şi foi de hârtie. Momentul lor le va aminti celor trei juraţi, Lidia Buble, Pepe şi Dorian Popa, de anii de şcoală.

“Eu am stat în ultima bancă. Acolo nu se respectă regulile niciodată”, spune Dorian. “Eu am stat în prima bancă, am învăţat foarte bine. Eram şi mic de înălţime”, zice şi Pepe. “Eu mereu am fost capul răutăţilor, aici îmi e locul”, adaugă Lidia, râzând, după ce toţi trei împreună cu Şerban Copoţ, co-prezentatorul emisiunii, dar şi cu Maria, fetiţa lui Pepe, aflată în vizită, se aşează în bănci, pe scenă, iar Dan Negru, gazda show-ului, la catedra improvizată la masa juriului.

“Odată, profesoara de fizică m-a luat de perciuni, m-a ridicat şi mi-a făcut aşa!”, îşi aminteşte Pepe şi le arată colegilor.  “N-am s-o uit niciodată”, adaugă el.  Ce anume i-a făcut profesoara de fizică, telespectatorii vor afla sâmbăta aceasta.
De asemenea, în culise, la finalul acestui moment, pentru prima dată în istoria show-ului va avea loc un protest spontan împotriva unui jurat. Cine este juratul împotriva căruia vor “protesta” cei 12 copii şi însoţitorii lor, telespecatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 4 august, de la ora 20.00, într-o nouă ediţie “Next Star”, prezentată de Dan Negru.

 

 

Tags: