Un numar de zece proiecte românești din domeniul IT&C ar putea fi finanțate de Grecia, care a alocat, în cadrul planului elen de reconstrucție a Balcanilor, suma de 70 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii de transport și telecomunicații, informeaza un comunicat la Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației (MCTI).
Proiectele au fost propuse de ministrul Comunicațiilor, Dan Nica, în cadrul întâlnirii cu Andreas Loverdos, secretar de stat în Ministerul elen al Afacerilor Externe, coordonator din partea Greciei al Pactului de Stabilitate.
Întâlnirea a avut loc marți, la Atena, cu ocazia Forumului economic româno-elen pentru promovarea investițiilor și schimburilor comerciale.
„Discuțiile de astăzi (marți – n.r.) au avut în vedere și participări comune ale firmelor românești și elene la proiecte internaționale, pentru a beneficia astfel de experiența ambelor țări în domeniul comunicațiilor și tehnologiei informației și de buna colaborare regională care există între România și Grecia”, a declarat Nica.
O comisie mixtă româno-elenă va analiza proiectele și va comunica, până în 10 iulie, decizia referitoare la modul de utilizare a fondurilor.
Grecia va aloca pentru reconstrucția Balcanilor fonduri în valoare de 550 de milioane de euro.