Proiecte pentru rromi la Deva

05 04. 2002, 18:25
Consilierii locali deveni au fost de acord cu repartizarea de la bugetul local a peste 2000 de euro pentru proiectul "Protectia sociala în sprijinul educatiei", care se adreseaza rromilor din municipiu. Dupa opt luni de la implementarea proiectului, s-au realizat doua etape:

Consilierii locali deveni au fost de acord cu repartizarea de la bugetul local a peste 2000 de euro pentru proiectul „Protectia sociala în sprijinul educatiei”, care se adreseaza rromilor din municipiu.

Dupa opt luni de la implementarea proiectului, s-au realizat doua etape: dotarea cu mobilier a scolii generale din cartierul Viile noi si asigurarea mesei zilnice pentru 25 de elevi de la aceasta unitate, pe întreg anul scolar.

Scopul proiectului este de a-i integra pe rromi cât mai bine în societate. Anual, primaria Deva cheltuieste aproape un miliard de lei pentru protectia sociala, 70 la suta din beneficiarii acestor bani fiind rromi.

„Comunitatii de rromi din municipiul Deva i se mai pregatesc alte doua proiecte. Este vorba despre proiectul de lucrari pulblice, care va fi lansat în curând si un alt proiect de alfabetizare al rromilor, care se adreseaza atât copiilor cât si adultilor”, precizeaza Antonel Crisan, coordonatorul programului „Protectia sociala în sprijinul educatiei”, din cadrul primariei Deva.

Sorina Popa [Hunedoreanul]