Ministerul Dezvoltarii si Prognozei si Delegatia Comisiei Europene au decis prelungirea termenului de depunere a proiectelor de Dezvoltare a Resurselor Umane din cadrul programul UE-PHARE-Coeziune Economica si Sociala.
Noul termen de depunere a proiectelor de catre solicitantii eligibili este de 12 iulie 2002. Aceasta prelungire a termenului era de asteptat din moment ce nu au fost facute publice, inca, rezultatele de la licitatia de anul trecut, si nu se cunosc sumele efectiv disponibile pentru cea de-a doua transa. In plus, organizatiile carora nu le-au fost aprobate proiectele mai au astfel o sansa sa le redepuna.
Cererea de propuneri de proiecte se adreseaza organizatiilor profit si/sau non-profit, private si/sau publice din urmatoarele regiuni: Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Vest, Centru, Nord-Vest. Bugetul total disponibil este de aproximativ 12 milioane EURO si include contributii din partea Uniunii Europene si a Guvernului Romaniei. Acest program cuprinde doua tipuri de programe:
1 – Proiecte mici cu impact local, cu valori cuprinse între 10.000 – 50.000 EURO/proiect si care acopera cel putin una dintre activitatile eligibile. Pentru acest tip de proiecte, pot depune cereri de finantare solicitantii relevanti din toate regiunile mentionate mai sus.
2 – Proiecte mari cu impact regional, cu valori cuprinse între 100.000 – 300.000 EURO/proiect, care vizeaza integrarea mai multor activitati eligibile si acopera cel putin doua judete din regiunea respectiva. Pentru acest tip de proiecte, pot depune cereri de finantare solicitantii relevanti din doar 4 regiuni eligibile (Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia si Nord-Vest).
Pentru regiunile in care fondurile nu au fost absorbite dupa primul termen limita, noul termen de depunere este 12 iulie 2002, orele 16:00, ora Romaniei, in loc de 14 iunie 2002, cum a fost anuntat initial.