Programe speciale de Crăciun la PRO TV
“MasterChef – Proba celebrităţii”, ultimele două ediţii
PRO TV difuzează luni, 23 decembrie, şi marţi, 24 decembrie, de la 20.30, ultimele două ediţii ale super show-ului “MasterChef – Proba celebrităţii”. Vedetele rămase în concurs vor avea de trecut alte probe eliminatorii, din ce în ce mai solicitante, vor găti iarăşi în aer liber, vor avea oaspeţi în bucatria MasterChef şi, mai mult ca oricând, vor lupta pentru a câştiga marele titlu şi recunoaşterea celor trei juraţi.
În ediţia din 24 decembrie, proba finală a serii îi va adduce fata în faţă pe ultimii trei concurenţi rămaşi în luptă. Fiecare dintre ei va trebui să demonstreze nu doar cât de talentat este, ci şi cât de mult a evoluat pe tot parcursul aceşti competiţii şi cât de mult merită titlul de MasterChef. Anul acesta, vedeta câştigătoare a acestui sezon va primi jumătate din marele premiu în valoare de 50.000 de euro, urmând ca cealalata jumătate să fie donata unei cauze nobile.
Aşa se face ca vedetă care va câştiga “MasterChef – Proba celebrităţii” va primi jumătate din suma premiului, iar ceilalţi 25.000 de euro vor oferi şansa la o viaţă mai bună prin educaţie timpurie celor 1300 de copii săraci, beneficiari ai programului Fiecare Copil în Grădiniţă, implementat de Asociaţia OvidiuRo în parteneriat cu autorităţile locale din 20 de comunităţi.
“Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”
Miercuri, 25 decembrie, de la 20.30, telespectatorii PRO TV vor petrece Crăciunul în compania unui film magic, “Ho Ho Ho 2: O loterie de familie”, o poveste pentru toate vârstele, cu Andreea Marin, Dana Rogoz, Patricia Posluşnic şi Dragoş Bucur în rolurile principale.
“Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” o are în centrul acţiunii pe Ema (Patricia Posluşnic), un copil care încă mai crede că visele pot deveni realitate. Ea locuieşte într-un orfelinat condus de Ioana (Andreea Marin Bănica), o femeie neîmplinită, a cărei viaţă se învârte în jurul copiilor pe care nu îi iubeşte deloc. Într-o zi, în timp ce Ema se joacă cu prietenii ei în curtea orfelinatului, găseşte un bilet de loterie. Fetiţa îşi dă seama că a câştigat potul cel mare, dar, din păcate, doar un adult poate revendica premiul, iar termenul expira într-o săptămână. Din moment ce nu are încredere în nimeni, fata decide să fugă de la orfelinat şi să găsească o familie care să încaseze banii. Prietenii ei şi Vlad (Dragoş Bucur), un ofiţer de poliţie, o ajuta în această aventură. La final, Ema va învăţa ce înseamnă cu adevărat o familie.
Continuarea filmului “Ho Ho Ho” din 2009, “Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” este o producţie Mediapro Pictures, a cărei distribuţie de excepţie include nume celebre precum Andreea Marin, Dragoş Bucur, Gheorghe Visu, cunoscut telespectatorilor pentru rolurile din serialele “Pariu cu viaţă” şi “Regina”, Dana Rogoz, Lucian Ifrim şi Mirela Oprişor, interpreta Aspirinei din serialul “Las Fierbinţi”..
Ioana, personajul negativ din poveste, a fost întruchipată de către Andreea Marin: “A juca într-un film nu era o experienţă aflată pe lista mea de priorităţi. Nu sunt actriţă şi sunt un om cu picioarele pe pământ. Dar mi s-a părut fascinantă propunerea de a interpreta un personaj negativ, un caracter dificil; a devenit o provocare pentru mine. Sunt onorată să pot învăţa de la actorii pe care îi admir aflaţi în distribuţia filmului şi veţi avea o surpriză: nu voi fi uşor de recunoscut”, a spus aceasta.
Concert Ştefan Bănică – “Alerg printre stele”
Pe 25 decembrie, de la ora 23.30, telespectatorii PRO TV primesc în dar concertul extraordinar de Crăciun “Alerg printre stele”, susţinut de artist la Sala Palatului. Timp de o oră şi jumătate, romanii vor simţi prin toţi porii atmosfera incendiara a celui mai aşteptat concert al anului. De 12 ani, artistul respecta tradiţia concertelor sale extraordinare de Crăciun, de la Sala Palatului, o performanţă unică a unui artist roman.
De peste un deceniu, concertele de Crăciun Ştefan Bănica reprezintă un mod tradiţional de intra în atmosfera de poveste a Crăciunului şi un eveniment-reper pentru luna decembrie. “Cântecele de Crăciun înseamnă pentru mine emoţie şi legătura cu ce e mai curat în suflet. Vă doresc să fiţi sănătoşi şi să petreceţi Crăciunul alături de cei dragi, cu bucurie şi muzica în suflet!“, a declarat Ştefan Bănica în prag de sărbători.
Pentru spectacolele de Crăciun „Alerg printre stele”, Ştefan Bănica a pregătit momente inedite, cu invitaţi speciali-surpriză, o nouă abordare, modernă şi foarte spectaculoasă de scenografie şi proiecţie video, o desfăşurare impresionantă de forţe, muzicieni de excepţie, decoruri impresionante, lumini, grafică, dansatori toate, parte a celui mai aşteptat eveniment muzical al lunii decembrie.
Cine este “Vocea României”?
Joi, 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, de la 20.30, la PRO TV, “Vocea României” îşi va desemna cel de-al treilea câştigător în finala magică din acest sezon. După Ştefan Stan şi Julie Mayaya, o nouă voce de senzaţie va cuceri inimile telespectatorilor şi titlul mult visat.
“Tot ce veţi vedea va fi împărţit la patru: patru voci, patru duete, patru vedete şi nu în ultimul rând, patru antrenori. Din păcate, pentru unii, există doar un singur trofeu! Fiecare finalist va avea câte trei momente, unul solo, unul cu antrenorul şi unul cu o vedetă invitată. Practic, echipa care reuşeşte să creeze cel mai bun triptic muzical, va câştiga inima publicului şi va avea prima şansă la câştigarea Vocii României! Smiley a făcut primul pas, acum doi ani, eu anul trecut cu Julie Mayaya şi vă spun sincer că aş vrea să repet experienţă! La aflarea verdictului, garantez emoţie sută la sută”, a declarat Brenciu.
Şi Smiley, antrenorul care a cucerit trofeul în primul sezon al Vocii României cu Ştefan Stan, şi-a pus în gând să repete figura: “Va fi un spectacol senzaţional, cu voci extraordinare şi invitaţi speciali! Cred că va câştiga cineva din echipa mea, dar să nu mai spuneţi la nimeni! Mizez pe faptul că îmi simt foarte bine membrii echipei şi reuşesc să îi pun în valoare aşa cum trebuie. Am şi nişte concurenţi foarte speciali, şi ei mă ajută să îi pun în valoare. Meritul cel mai mare e al lor”.
Mai hotărâtă ca niciodată, Loredana are o strategie bine pusă la punct pentru finală celui mai tare concurs de voci din ţară: “În această finală, voi învinge prin tehnica vocală completă pe care am adus-o special pentru echipa mea, o tehnică revoluţionară care dă rezultate foarte rapide şi poate să schimbe într-o perioadă extrem de scurtă performanţele vocale. Sunt prima care o aduce în România, aşa că mă va ajuta să compensez faptul că timpul de pregătire în care putem lucra cu concurenţii este foarte scurt. În plus, am alături de mine am o preparatoare vocală venită special din Olanda, românca Lucia Ciubotaru, o bună prietenă şi backing vocal în band-ul meu în anii ’90. O să facem o revoluţie vocală în toată ţara”, spune diva.
Cât despre “Mister Hit”, acesta ştie exact cum trebuie să sune nouă Voce a României: “trebuie să transmită ceva puternic, să inducă o stare, o emoţie, asta înseamnă pentru mine o voce de succes”.
Vocea României va răsună cu putere pentru ultima oară în acest sezon, în finala care va aduce titlul suprem şi premiul în valoare de 100.000 de euro celei mai talentate voci alese chiar de către romani. Trofeul este pregătit, concurenţii sunt gata de lupta finală, cu antrenorii Moga, Lori, Smiley şi Brenciu alături, pe 26 decembrie, de la 20.30, când PRO TV le transmite telespectatorilor: “De Crăciun, fii cel mai bun! Trăieşte PRO TV!”.
Tanti Florica petrece Crăciunul de una singură
Frenezia sărbătorilor de iarnă cuprinde şi casa Floricăi miercuri, 25 decembrie, de la 22.30, la PRO TV. În aşteptarea momentului în care va fi alături de toată familia, Florica găteşte tot felul de bunătăţi, împodobeşte bradul şi chiar o convinge pe nora ei Beti (Ioana Ancea) să accepte rolul de Moş Crăciun. Bineînţeles, nu înainte ca Florica să-i promită jumătate din pensia ei pe următoarele trei luni în schimbul acestui mare favor.
Planurile Floricăi nu se dovedesc însă atât de uşor de pus în aplicare. Fiind prea prinsă cu pregătirile, nu a observat că toţi membrii familiei au de gând să petreacă în altă parte Crăciunul şi că ea urmează să rămână singură acasă. Mai mult decât atât, ea şi Elena se ceartă foarte urât şi până şi Tataie s-a preocupat şi va merge de Crăciun la casa pensionarilor. Cine şi cum îi alină sufletul, telespectatorii PRO TV vor afla urmărind episodul special al sitcom-ului Tanti Florica, difuzat de Crăciun de la 22.30.