Prognoza meteo pentru vineri, 20 februarie 2015
Vineri, vremea va deveni ușor mai caldă decât în mod normal la această dată în jumătatea de vest a țării, iar în rest va fi apropiată de normalul termic al acestei date. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în cursul zilei în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei, unde pe arii restrânse vor cădea precipitații slabe, mixte și izolat se va semnala polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și pe litoral.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 10 grade, iar cele minime se vor încadra între -8 grade în depresiuni și 2 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea, izolat în zonele joase va fi ceață.
În București, valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât mediile climatologice ale acestei perioade. Cerul va fi temporar noros pe parcursul zilei și variabil în cursul nopții. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6…7 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade. Noaptea vor fi condiții de ceață.