Prognoza meteo pentru sâmbătă, 3 ianuarie 2015
Sâmbătă, 3 ianuarie 2015, temperatura va continua să crească ușor, astfel că vremea va deveni în general normală din punct de vedere termic. Cerul va fi mai mult noros și se vor semnala precipitații slabe, îndeosebi în prima parte a intervalului, în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele montane și pe arii mai restrânse în rest. Acestea vor fi sub formă de ninsoare în Maramureș, Transilvania și la munte și mixte în restul teritoriului, favorizând apariția poleiului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și în sudul Olteniei.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -3 și 5 grade, iar cele minime se vor încadra între -10 și -1 grad.
În București, cerul va fi temporar noros, iar condițiile de precipitații vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -1 grad, iar cea minimă va fi de -8…-7 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață, asociată cu depunere de chiciură.