Miercuri, vremea va fi caldă în toată țara. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud-vest și vest, unde pe arii restrânse vor fi ploi slabe, mai ales după-amiaza. Dimineața și noaptea în Moldova și local în regiunile sudice, se va semnala ceață sau vor fi nori joși. Vântul va avea unele intensificări în Banat și în sudul Crișanei, iar temporar, ziua, în Dobrogea, Moldova și izolat în rest.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade în Oltenia și Delta Dunării și 19 grade în nord-vest, iar cele minime se vor situa între 0 și 10 grade.
În București, vremea va deveni caldă. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade. Cerul va fi temporar noros ziua, iar dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață. Vântul va sufla slab și moderat.