Duminică, 8 februarie 2015, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru prima decadă a lunii februarie. Cerul va avea înnorări și temporar va ninge, în prima parte a zilei în vestul, nordul, centrul țării și la munte, apoi și în rest. Vântul va avea unele intensificări, local, la munte, în regiunile vestice, sudice și doar izolat în celelalte regiuni.
Temperaturile maxime se vor situa între -4 și 5 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade.
În București, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât în mod normal în prima decadă a lunii februarie. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade. Cerul va avea înnorări, iar spre seară și noaptea temporar va ninge. Vântul va sufla în general moderat în prima parte a intervalului, apoi va slăbi treptat în intensitate.