Duminică, 22 februarie 2015, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, îndeosebi în regiunile intracarpatice. Cerul va avea înnorări temporare ziua, iar pe parcursul nopții nebulozitatea se va accentua în sudul și sud-estul teritoriului unde, local se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie, iar în Carpații Meridionali și în Munții Banatului vor fi precipitații mixte. Vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în Moldova și Dobrogea.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 13 grade, iar cele minime între -4 și 4 grade, ușor mai coborâte în depresiuni. Dimineața și noaptea, în zonele joase, izolat va fi ceață.
În București, cerul variabil ziua, se va înnora treptat și mai ales în partea a doua a intervalului temporar va ploua. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 0 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.