Profesorii au dat buzna sa se imprumute de la CAR
Jumatate dintre dascalii aradeni s-au înscris în CAR pentru a face fata cheltuielilor neprevazute de peste an. Cum iarna nu a fost ca vara, majoritatea solicitantilor au ajuns sa se împrumute pentru a a-si putea achita facturile de întretinere
Iarna le-a golit buzunarele aradenilor, caci facturile la întretinere au fost mai mari ca oricând. Pentru a reusi sa-si plateasca datoriile la încalzire si apa calda, dar si taxele si impozitele aferente acestui an, pentru care termenul limita este 15 martie, multi concitadini au gasit ca unica solutie împrumutarea de la casele de ajutor reciproc.
Explozie de cereri
În ultima luna, numarul cererilor de împrumut a ajuns de ordinul miilor. Profesorii par cei mai fideli clienti ai CAR. Câteva sute dintre ei s-au înscris pe liste si asteapta banii ca sa-si poata plati toate darile catre stat.
„CAR-ul este singurul ajutor pe care-l au profesorii în astfel de situatii, pentru ca din salarii nu-si pot plati toate datoriile acumulate în aceasta perioada a anului. Avem deja peste 2.600 de membri în tot judetul, ceea ce înseamna ca jumatate dintre cadrele didactice s-au înscris la CAR.
Aproape toti scot bani în fiecare an, dar cele mai multe solicitari sunt în martie, când vin facturile, si în iulie, înainte de concedii”, explica Viorica tica, contabila la Casa de Ajutor Reciproc a Personalului din Învatamânt.
Dependenti de CAR
Cum pensiile profesorilor nu sunt deloc îndestulatoare, multe dintre fostele cadre didactice sunt si acum dependente de CAR.
„Nu-i putem abandona dupa ce o viata au muncit în învatamânt. Nu primim ca noi membri pensionari, dar profesorii care au fost membri CAR la pensionare vor fi ajutati în continuare, ori de câte ori vor avea nevoie”, adauga Viorica Tica.
Împrumuturile se acorda în cel mult o luna de la formularea cererii, iar restituirea trebuie sa se faca în maximum 18 luni. Contabila CAR apreciaza ca profesorii sunt cei mai constiinciosi platitori ai ratelor lunare, nefiind probleme în recuperarea sumelor împrumutate pâna acum.
Acest sistem de ajutorare se adreseaza doar bugetarilor, el existând pe lânga marile companii sau întreprinderi de stat, precum si în domenii ca învatamântul sau sanatatea.
Un împrumut avantajos
Pentru a putea scoate bani de la CAR, solicitantul creditului sa fie membru cotizant de cel putin trei luni. Suma primita depinde de perioada în care a platit cotizatia.
De exemplu, o persoana cu un salariu de trei milioane de lei, care a cotizat timp de trei luni cu 450.000 de lei, aceasta va putea sa scoata 5.500.000 de lei în cea de-a patra luna. Pentru acesti bani va plati o dobânda de 11,5 la suta, daca restituie împrumutul în 10 rate. CAR din învatamânt practica dobânzile cele mai mici de pe piata.
Intemeietorul CAR
Prima casa de ajutor reciproc din România a fost înfiintata de Gheorghe Duca, care a trait între anii 1847 si 1899. Considerat ctitorul învatamântului superior politehnic, el a elaborat o serie de programe didactice ambitioase la vremea respectiva.
Profesorul Gheorghe Duca a lucrat si în Caile Ferate Române, ca inginer, unde, preocupat de problemele salariatilor, a creat prima casa de ajutor reciproc si un magazin de la care angajatii se puteau aproviziona pe credit, la preturi reduse.
Marian Buga [Aradeanul]