Producătorul muzical american Phil Spector a murit la vârsta de 81 de ani, în timp ce ispășea o pedeapsă cu închisoarea pentru crimă.
Spector, care a transformat genul pop după ce a dezvoltat formula de producție muzicală cunoscută ca „wall of sound” (sau Spector Sound), a lucrat cu artiști celebri precum The Beatles, Righteous Brothers și Ike și Tina Turner.
În 2009, el a fost condamnat pentru uciderea, în 2003, a actriței Lana Clarkson.
Decesul producătorului a fost confirmat de Departamentul Penitenciarelor din California. Un oficial a informat că decesul s-a produs din cauze naturale, sâmbătă, Spector fiind internat într-un spital civil. O autopsie va fi totuși efectuată, a mai indicat oficialul.
Spector a produs 20 de piese care au intrat în Top 40 între 1961 și 1965, iar metodele sale de producere și înregistrare au influențat artiști importanți, inclusiv Beach Boys și Bruce Springsteen.
Viața sa a fost însă afectată de dependența de droguri și alcool și s-a retras de scena muzicală în anii 1980 și 1990.
În februarie 2003, actrița Lana Clarkson a fost găsită moartă în locuința sa din Alhambra, California, fiind împușcată în cap.
Spector a susținut că împușcăturile s-au produs atunci când Clarkson „a sărutat arma”, Patru alte femei chemate ca martori în proces au susținut că Spector le-a amenințat cu arma în trecut, când i-au respins avansurile.
Spector a fost condamnat pentru crimă și a primit o pedeapsă de 19 ani de închisoare.
În 2013, HBO a lansat un controversat film numit „Phil Spector”, în care rolul producătorului a fost jucat de Al Pacino. Filmul este controversat pentru că încearcă să îl pună într-o lumină pozitivă pe Spector și sugerează că acesta a fost nevinovat.
CITEȘTE ȘI: Dustin Diamond, cunoscut pentru rolul din „Salvați de clopoțel” are cancer în stadiul terminal
FOTO: Profimedia Images