Procurorul Cristian Panait, în vîrstă de 29 de ani, din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție, a decedat, miercuri seară, la Spitalul de Urgență Floreasca, la o oră după ce s-a aruncat de la etajul patru al locuinței sale de pe strada Luca Stroici, din sectorul 2 al Capitalei.
„Decesul a survenit ca urmare a leziunilor grave suferite prin cădere de la înălțime, pe fondul unui episod suicidar”, se arată într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX, de Parchetul Curții Supreme de Justiție.
Cristian Nicolae Panait, născut la Tîrgoviște, pe 29 martie 1973, era necăsătorit. El a absolvit Facultatea de Drept Româno-Americană în anul 1996.
În iunie 1997, Cristian Panait a fost numit procuror la Parchetul Judecătoriei Buftea, după care a fost repartizat la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 și apoi la Parchetul Judecătoriei Ilfov. Începînd cu anul 1999, Panait a fost delegat la Parchetul Tribunalului București, iar în ianuarie 2001 a promovat examenul de definitivat.
Din 23 aprilie 2001, Cristian Panait a fost numit procuror în cadrul Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție, secție condusă de Ilie Picioruș.
La numirea în funcția de procuror, respectiv la angare, Panait a fost supus unor teste, inclusiv psihologice.
Colegii îl apreciau pe Panait, considerîndu-l un om corect și echilibrat. Era o persoană studioasă, fiind doctorand în criminologie, după ce și-a susținut examenul cu ministrul Justiției, Rodica Stănoiu.
Potrivit unor surse din anturajul magistratului, acesta trecea, în ultimele cîteva săptămîni, printr-o perioadă foarte grea, din cauza tensiunii și a stresului generate de dosarele pe care le avea în lucru.
Printre dosarele la care lucra Panait, se numărau și cel al deputatului PSD Viorel Gheorghiu și al procurorului bihorean Alexandru Lele.
Conform acelorași surse, procurorul Cristian Panait era o persoană calmă și echilibrată, fiind un bun profesionist. Atît colegi, cît și avocați, susțin că Panait era o om căruia îi plăcea să studieze, ei apreciind că toate soluțiile pe care acesta le dădea erau în spiritul legii.
Procurorul Cristian Panait a mers la Oradea în 27 martie, pentru a perchiziționa casa magistratului bihorean Alexandru Lele – cel care a instrumentat dosarul fiului fostului prefect de Bihor, Adrian Tărău și care a dispus, în aprilie 2001, arestarea lui Adrian Tărău sub acuzația de complicitate la contrabandă cu produse petroliere.
Panait căuta acte care s-ar fi putut afla la domiciliul procurorului orădean. Acțiunea nu a mai avut loc deoarece Lele convocase la el acasă un grup de prieteni de la o televiziune locală, care au filmat descinderea anchetatorilor conduși de Panait.
Procurorul le-a cerut ziariștilor să părăsească locuința, spunînd că prezența lor nu se justifică, potrivit prevederilor legale, dar Alexandru Lele a insistat ca ei să rămînă. Înregistrarea discuțiilor, difuzată în aceeași seară de postul local de televiziune, a arătat cum Cristian Panait a devenit irascibil și l-a acuzat pe Lele că obstrucționează o anchetă oficială și chiar de ultraj la adresa polițiștilor prezenți, deoarece procurorul orădean încuiase ușa și îi invita repetat să continue percheziția.
În final, Panait a decis că percheziția nu se poate desfășura și a părăsit locuința, împreună cu ofițerii IGP.
Percheziția pe care trebuia să o efectueze la domiciliul procurorului bihorean nu a avut rezultat scontat, astfel că aceasta a fost considerată un insucces al procurorului Panait, au precizat sursele din anturajul acestuia. De altfel, după această percheziție, dosarul a fost repartizat unui alt procuror din cadrul aceleiași secții a PCSJ, Ovidius Păun (fost general de poliție).
Procurorul bihorean Alexandru Lele consideră că decesul procurorului Cristian Panait este un efect al „stării de asediu în care lucrează actualmente justiția în România” și al marginalizării acestei puteri în stat.
„Mascarada anunțării publice a acordării avizelor de cercetare, prezentată de Ministerul Justiției și parchete drept victorii împotriva corupției, este, de fapt, un linșaj mediatic al celor cercetați, frustrați de dreptul elementar al prezumției de nevinovăție”, consideră Lele.
El a exemplificat cu situația sa, cînd percheziția din 27 martie fusese anunțată public de Ministerul Justiției cu cinci zile înainte.
Procurorul orădean apreciază că sub aceste „succese de paradă” se ascund, de fapt, „adevăratele origini și manifestări ale corupției din România, care țin esențialmente de sistemul politic, interesat de menținerea unor ambiguități legislative majore, cum ar fi: efectuarea percheziției în faza actelor premergătoare, interzicerea perchezițiilor consimțite, sancționarea expresă a nulităților procesuale, provocarea și revocarea magistraților în și din funcții de conducere, finanțarea partidelor politice”.
În opinia lui Lele, „această mlaștină a ambiguităților și complicităților” a dus la constituirea „unui sistem clientelar, de formă piramidală, la nivelul întregii societăți românești”, la o corupție instituționalizată și la „imixtiuni flagrante ale politicului în justiție”.
„Sub aceste presiuni a activat procurorul Panait! (…). Împinși de comanda probării unor condamnări prepronunțate public, destui procurori au fost obligați la încălcarea preceptelor morale și profesionale.
Acesta este semnalul transmis de gestul său disperat: un blam la adresa întregii clase politice românești, pe care o acuză virulent și ultimativ. Numai o comisie parlamentară și monitorizarea anchetei de organisme internaționale ar putea identifica motivele și circumstanțele reale ale hotărîrii sale, care, oricum, în timp, vor răzbate la cunoștința opiniei publice”, mai afirmă procurorul orădean.
Procurorul Cristian Panait ceruse, în data de 29 martie, să fie scos din ancheta în cazul magistratului orădean Alexandru Lele, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse din cadrul Parchetului Curții Supreme de Justiție. Solicitarea a fost făcută în cadrul unei ședințe de analiză asupra cazului Lele, desfășurată chiar în ziua cînd Panait a împlinit 29 de ani.
Procurorul le-a spus colegilor că se simte „obosit” și că își va lua cîteva zile de concediu pentru a-și reveni. De asemenea, Panait a invocat „volumul mare de muncă” pe care îl presupune cazul de la Oradea și faptul că are în lucru și alte cauze complexe.
Procurorul Cristian Panait a mai instrumentat și dosarul deputatului PSD Viorel Gheorghiu, pentru care ministrul Justiției a cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității parlamentare, el fiind acuzat că și-ar fi înscenat furtul autoturismului pentru a obține valoarea asigurării.
Deputatul PSD Viorel Gheorghiu a reclamat polițiștilor, la 29 iunie 2001, că i-a fost furat autoturismul BMW. Totodată, politicianul a sesizat furtul și societății de asigurări la care fusese asigurat autoturismul cu suma de 150.000 de mărci germane (2,2 miliarde de lei).
În urma căutărilor, autoturismul a fost găsit într-o parcare. Polițiștii au stabilit că ușile portierelor nu fuseseră forțate, astfel că s-a ajuns la concluzia că proprietarul ar fi înscenat furtul mașinii pentru a obține asigurarea. După finalizarea investigațiilor, polițiștii au înaintat dosarul procurorilor Parchetului Curții Supreme de Justiție, întrucît proprietarul autoturismului era deputat.
Ministrul Justiției, Rodica Stănoiu, s-a declarat surprinsă de moartea procurorului Cristian Panait. „Era un procuror foarte bun”, a spus Stănoiu, adăugînd că nu are detalii privind motivele care au stat la baza gestului acestuia. „Ce știu este că procurorul Panait era de o cinste exemplară”, a conchis ministrul Justiției.