Procesul ucigasului lui Daniel Pearl, amînat sine die
KARACHI, Pakistan, 26 avr (AFP) – Procesul celor patru barbați judecați la Karachi, în sudul Pakistanului, pentru rapirea și uciderea jurnalistului american Daniel Pearl, a fost amînat sine die vineri, în așteptarea unei decizii a justiției privind desemnarea unui nou judecator, informeaza AFP.
Procurorul Raja Qureshi, a cerut, joi, numirea unui nou magistrat care sa prezideze acest proces, el declarîndu-se victima a „intimidarilor”.
El a afirmat ca judecatorul Abdul Ghafur Memon, recent numit, este „incapabil sau îi lipsește voința” de a face sa înceteze amenințarile acuzaților la adresa lui și a martorilor.
Acum urmeaza ca tribunalul provinciei Sindh sa ia o decizie. Aceasta urma sa fie luata vineri, dar a fost amînata pentru marți, avocații apararii cerînd acest termen pentru a putea examina cererea procurorului.
Militantul islamist Sheikh Omar (29 de ani), suspectul numarul unu, și ceilalți trei, care au difuzat, dupa rapire, e-mail-uri ce conțineau amenințari cu moartea, sînt acuzați de rapirea în schimbul unei rascumparari, crima și acte teroriste.
Daca vor fi declarați vinovați, ei sînt pasibili de pedeapsa cu moartea.
Poliția cauta, în continuare, înca șapte suspecți, care vor fi judecați într-un proces separat.
Daniel Pearl, corespondent al „Wall Street Journal”, în vîrsta de 38 de ani, a fost rapit pe 23 ianuarie la Karachi, în timp ce încerca sa se întîlneasca cu un lider islamist.
Uciderea acestuia a fost anunțata în fața justiției, pe 14 februarie, de Sheikh Omar, și confirmata pe 21 februarie, prin trimiterea unei casete video la consulatul american de la Karachi, în care erau prezentate imagini ale asasinarii.