Probleme la HCM Constanța înaintea meciului cu Pick Szeged
Tehnicianul echipei HCM Constanța, Aihan Omer, a declarat, vineri, ca jucatorii Silviu Baiceanu, Ali Denis, Darius Șania și Mihai Timofte sînt indisponibili pentru partida programata sîmbata, cu formația Pick Szeged, în etapa a IV-a a grupei A a Ligii Campionilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Mihai Timofte s-a accidentat în timpul partidei cu echipa Universitatea Cluj, scor 38-27, restanța din etapa a IX-a și urmeaza sa fie supus unei intervenții chirurgicale la ligamentele încrucișate ale genunchiului. Timofte va fi indisponibil șase luni, iar jucatorii Șania, Baiceanu și Denis se afla în perioada de recuperare.
„Echipa este într-o forma buna și are un moral excelent, dupa victoria de la Cluj. Pe de alta parte, Pick Szeged este cea mai puternica echipa din grupa și va veni la Constanța ca sa demonstreze ca este o formație profesionista”, a declarat Omer.
Directorul executiv al HCM Constanța, Ali Nurhan, a menționat ca principalul obiectiv al echipei îl constituie trecerea de faza grupelor. „Daca nu reușim, speram o clasare pe locul al treilea și participarea în turul IV al Cupei Cupelor”, a spus Nurhan.
Ali Nurhan și-a exprimat speranța ca, în eventualitatea calificarii în turul IV al Cupei Cupelor, Consiliul de Administrație al gruparii va lua în calcul posibilitatea premierii jucatorilor.
HCM Constanța va întîlni, sîmbata, de la ora 17.30, pe teren propriu, formația Pick Szeged, în etapa a V-a a grupei A a Ligii Campionilor. Meciul va fi condus de o brigada de arbitri din Grecia, Migas și Bavas, în timp ce observator va fi danezul Olaf Christensen.
În ultima etapa a grupei A a competiției, HCM Constanța va juca, în deplasare, cu Vardar Skopje, pe 13 noiembrie.
Mediafax