Priveşte înapoi cu mânie

Deşi re­pre­zen­ta­ţia are aerul unui exa­men studen­ţesc, regizorul Eugen Gyemant şi-a asumat un risc foarte mare, propu­nând un text cunoscut spectatori­lor de teatru şi film. Che­ia oricărei montări după “Pri­veşte îna­poi cu mânie” este distri­buţia aleasă şi indife­rent de des­coperirile regizorale, propunerile scenice sau diver­sele ex­perimente, reuşita acestui spectacol ţine, în pri­mul rând, de ac­tori, iar ei trec cu brio testul ti­ne­ri­lor fu­rioşi, chiar dacă sunt mo­men­te când simţi că vârsta este un inco­n­ve­nient pentru unele dintre per­sona­je.

Sunt câteva scene când Dan Rădu­lescu (Jimmy) şi Sabina Posea (Ali­son)trebuie să acopere cu inte­li­gen­ţă lipsa experienţei. Dacă lui îi iese acest exerciţiu, în­cer­carea ei este mult mai stângace. Pentru că acest text se bazează pe nişte caractere puternice şi comple­xe, repre­zen­­tative pentru atitudinea ti­nerilor furioşi, generaţie care după cel de al Doilea Război Mondial îşi con­ştientizează lipsa oricărei per­spec­­tive şi inevitabila existenţă pla­tă. Este un fel de existenţialism care se mani­festă social…

Cititi continuarea articolului pe site-ul revistei Time Out Bucuresti