Prioritatile PC – majorarea pensiilor si bani la infrastructura
PC îi va pezenta ministrului Finantelor Varujan Vosganian care sunt, în opinia conservatorilor, prioritatile bugetului de stat pe 2008, printre acestea fiind acordarea majorarilor de pensii promise si bani pentru infrastructura si va arata ca nu este de acord cu alocarea a 2,38% PIB pentru aparare.
Presedintele Consiliului Executiv al PC Codrut Seres a facut aceste precizari, luni, pentru MEDIAFAX, aceste precizari, aratând ca reprezentantii PC vor raspunde invitatiei facute de ministrul Finantelor partidelor parlamentare pentru consultari pe tema proiectului de buget de stat pe 2008.
„În primul rând vrem sa vedem ce este prevazut în proiectul de buget al Guvernului, iar apoi vom prezenta si noi prioritatile. Si nu o sa fim de acord cualocarea a 2,38% din PIB pentru bugetul apararii, deoarece aceste procent este disproportionat fata de necesitati”, a aratat el.
Seres a spus ca alte prioritati ale PC sunt legate de alocarile bugetare pentru sistemul sanitar, astfel încât proiectul conservatorilor privind acordarea de medicamente gratuite sa poata fi pus în practica.
Potrivit lui Codrut Seres, PC va dori sa vada si daca este justificat ceea ce a spus Guvernul, ca nu se poate reduce TVA la produsele alimentare debaza, pentru ca s-ar diminua sursele bugetare.