Prioritatea bancilor este reducerea dobanzilor la depozite
Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, este de parere ca bancile vor reduce in primul rand dobanzile la depozite si abia apoi pe cele la credite, in urma deciziei Bancii Nationale de a scadea dobanda de politica monetara.
"Prima reactie a bancilor este sa reduca dobanzile la depozite. Banca este un magazin de bani. (…) Pentru o banca este foarte important mai intai sa isi stabileasca pretul de cumparare si apoi pretul de vanzare. Este o problema de cantar. Este adevarat ca bancile au grija sa isi tina o diferenta mare intre cele doua preturi", a spus azi Vasilescu.
La randul sau, Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), a aratat ca, in conditiile in care nu se vor mai plati dobanzi ridicate la depozite, banii vor fi mai ieftini si se vor reduce si dobanzile la credite.