Foto: Twitter/ Misan Harriman
Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, așteaptă al doilea copil, a anunțat un purtător de cuvânt al cuplului. Deocamdată nu se știe când va naște Meghan, dar sarcina pare destul de avansată.
Harry și Meghan îl mai au împreună pe Archie Mountbatten-Windsor, care a împlinit un an în luna mai 2020.
Purtătorul de cuvânt al cuplului a mai spus că Harry și Meghan sunt „foarte bucuroși”.
De cealaltă parte, un purtător de cuvânt al palatului Buckingham a declarat că regina Elizabeth a II-a, ducele Philip de Edinburgh, prințul Charles de Wales și restul familiei regale „sunt încântați și le urează sănătate”.
Harry și Meghan au dat publicității o imagine alb-negru cu ei doi stând relaxați sub un copac. Misan Harriman, un prieten al cuplului și autorul fotografiei care a însoțit anunțul lor, a scris pe Twitter: „Meg, am fost acolo la nunta ta, pentru a asista la această poveste de dragoste, iar, prietena mea, sunt onorat să o surprind cum crește. Felicitări ducelui și ducesei de Sussex pentru această veste bună!”
Vestea vine după ce ducesa Meghan a spus, în noiembrie, că a suferit un avort spontan în iulie 2020, scriind într-un articol despre sentimentul „de durere aproape insuportabilă”.
View this post on Instagram
Anunțul făcut de Ziua Îndrăgostiților vine la exact 37 de ani după ce mama lui Harry, prințesa Diana, făcea public faptul că este însărcinată cu el.
Cel de-al doilea copil al lui Harry și Meghan va fi al zecelea sau al 11-lea strănepot al reginei, în funcție de nașterea înainte sau după copilului Zarei Tindall, care este și ea însărcinată.
Deși, probabil, copilul va fi și cetățean american, acesta va fi al optulea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, după prințul moștenitor Charles de Wales, fiul cel mare al acestuia, ducele William de Cambridge, copiii lui, prințul George, prințesa Charlotte, prințul Louis, tatăl său, Harry, și fratele mai mare, Archie Mountbatten-Windsor. La naștere, nu va primi titlul de prinț, conform regulilor stabilite în urmă cu mai bine de 100 de ani de regele George al V-lea. Bebelușul are dreptul să fie numit lord/lady.
Harry și Meghan s-au căsătorit în mai 2018, la Castelul Windsor, și, un an mai târziu, au devenit părinți. Prințul Harry și ducesa Meghan au renunțat anul trecut la rolul de membri seniori ai familiei regale britanice și între timp s-au mutat pe o proprietate din Montecito, California.
CITEȘTE ȘI: Meghan Markle a câștigat procesul intentat tabloidului britanic The Mail On Sunday
Certificatul de naștere al fiului lui Meghan Markle și prințului Harry stârnește controverse
“Ce s-a întâmplat cu fetița mea?”: Tatăl lui Meghan Markle face un documentar despre fiica sa
Meghan și prințul Harry: Dragostea mereu învinge
Foto: Twitter/ Misan Harriman