Prințul Harry și Meghan Markle nu își vor relua angajamentele oficiale ca membri ai familiei regale a Marii Britanii, se arată într-un comunicat dat publicității vineri de palatul Buckingham.
Regina Elizabeth a II-a confirmă astfel faptul că ducii de Sussex nu vor „continua cu responsabilitățile și îndatoririle care vin odată cu viața în serviciul public”. Prințul Harry și Meghan Markle vor renunța la toate titlurile militare onorifice, precum și la patronajele regale. Cei doi au spus că vor sprijini totuși organizațiile pe care le-au reprezentat.
În ianuarie 2020, prințul Harry și ducesa Meghan au renunțat la rolul de membri seniori ai familiei regale britanice și au anunțat că vor lucra pentru a deveni independenți din punct de vedere financiar. Ultimul lor angajament oficial a avut loc în martie, iar, potrivit unei înțelegeri cu bunica prințului, planul lor de desprindere de familia regală urma să fie reevaluat după 12 luni, în caz că se răzgândeau.
„Deși toată lumea este tristă din cauza deciziei lor, ducele și ducesa rămân membri foarte iubiți ai familiei”, se mai arată în comunicatul citat de BBC.
Între timp, Harry și Meghan, care s-au căsătorit în mai 2018, s-au mutat pe o proprietate din Montecito, statul american California. Familia lor se va mări curând: pe 14 februarie au anunțat că fiul lor, Archie, care va împlini doi ani în luna mai, va deveni frate mai mare.
CITEȘTE ȘI: Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, vor deveni din nou părinți
Meghan și prințul Harry: Dragostea mereu învinge
Foto: Profimedia Images