Prințul Charles a ajuns, miercuri după-amiază, pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureș, cu o aeronavă charter, urmând să facă o vizită privată în Transilvania.
Conform surselor citate, o aeronavă charter a aterizat în jurul orei 17.30, pe Aeroportul „Transilvania” din Târgu-Mureș, la bordul acesteia aflându-se prințul Charles.
Acesta ar urma să facă o vizită privată în Transilvania. Potrivit unor surse convergente, în cursul nopții de miercuri spre joi, Prințul Charles ar urma să se afle în județul Covasna, fie la Micloșoara, domeniu al contelui Kalnoky, fie la proprietatea sa de la Valea Zălanului.
În cursul zilei de joi, moștenitorul Coroanei Britanice ar urma să meargă la Saschiz, localitate pe care a mai vizitat-o în urmă cu câțiva ani.
Prințul Charles
Potrivit unor surse neoficiale, Prințul Charles ar intenționa să viziteze mai multe sate din județele Covasna și Brașov și să facă mai multe plimbări pe jos.
Sursele citate au precizat că moștenitorul Coroanei Britanice se află în România într-o vizită privată și intenționează ca în perioada pe care o va petrece în țară să facă multe plimbări în aer liber, în pădure și în sate brașovene și covăsnene.
Prințul Charles va vizita, cel mai probabil, și locuința sa din Viscri, județul Brașov, dar pentru o scurtă perioadă, întrucât aceasta este în renovare și nu se poate locui acolo. De asemenea, prințul intenționează să viziteze mai multe sate din județul Brașov, pe care nu le-a văzut încă.
Citește mai multe despre vizita Prințului Charles in România, pe Gândul.info