Această cifră este dublă față de cererile din întreg anul 2012 și arată determinarea cu care deținătorii de drepturi de autor sunt hotărâți să lupte înpotriva pirateriei online.
Cu toate acestea, criticii măsurii spun că aceasta este o abordare greșită a problemei.
„Pentru fiecare pagină «dată jos» apare imediat alta”spune Mark Mulligan, analist la Midia Consulting. „E ca și cum am juca un joc, pentru că file-sharingul a devenit foarte descentralizat – nu mai există un server central care să poată fi închis„.
Pe de altă parte, Ernesto van der Sar, editorul Torrentfreak.com, un site dedicat știrilor dein domeniul file-sharing, crede că acest număr record de cereri se datorează publisherilor, care pun tot mai multă presiune pe Google pentru a stopa pirateria. „Însă”, avertizează el, „dacă lumea vrea să pirateze, se va găsi întotdeauna o cale de a o face„.
Există și situații comice, în această luptă. De exemplu, Microsoft a inclus în aceste cereri și linkurile către propriile site-uri.
Jenanta cerere a fost remarcată de specialiștii Google, care nu au șters aceste linkuri, însă a confirmat pentru BBC că cererea a existat. Se poate spune că Microsoft a avut noroc, deoarece aproape toate cererile sunt procesate automat.