Albumul cuprinde 11 melodii compuse de Cristi Creţu, chitaristul trupei HB orchestra. “De 8 ani, de cînd am început să cînt cu orchestra, publicul a beneficiat din partea mea doar de cover-uri, de la Sinatra pînă la Robbie Williams, de la James Brown la Lionel Richie. Pe acest album, sînt incluse piese originale, special compuse pentru proiect. Mă veţi regăsi în toate piesele, aşa cum n-aţi făcut-o niciodată!”, a spus Horia. Genurile muzicale care definesc albumul sînt funk şi soul, iar primul single extras de pe acest material va fi lansat pe piaţă la sfîrşitul acestui an. Pe album există un singur duet, alături de Cristi Creţu. În rest, foarte, foarte multă bucurie. “Sînt într-o perioadă artistică extrem de activă, fiind invitat să cînt la multe spectacole, alături de orchestră, şi trebuie să onorăm toate contractele. Pe de altă parte, HB Media Entertainment, compania mea, cu care sînt implicat în producerea unor evenimente, nu mă lasă prea mult să respir. Dar, cu siguranţă, voi găsi timp pentru album. Dacă totul merge bine, înregistrările pot fi gata chiar luna asta”, promite Horia Brenciu.
De ce atît de tîrziu?
Horia e de 15 ani în atenţia publicului şi, totuşi, pînă acum nu a scos pe piaţă un album. Ne explică motivele. “De-a lungul timpului, am făcut cunoştinţă cu mulţi artişti care au încercat să-mi facă tot felul de cîntece. Cristi Creţu, cel care a compus piesele acum, este, cum am mai spus, şi chitaristul orchestrei mele. El m-a văzut plin de fericire, suferind, sărind, dansînd, ţipînd şi făcînd zeci de nebunii alături de public. Mă cunoaşte, cu alte cuvinte. În plus, acum am timp, înţelepciune şi ceva bani să produc acest album”, povesteşte Brenciu.
Să aşteptăm spectacolul!