Primire triumfala pentru Rapid
Sosirea delegației rapidiste, prevazuta pentru ora 02.10, pe aeroportul Aurel Vlaicu, a fost întârziata cu aproximativ 50 de minute, giuleștenii decolând cu întârziere de pe aeroportul din Hamburg. Fanii au înfruntat ninsoarea cu stoicism și au cântat în permanența succesul Rapidului, fara a uita însa de rivalii de la Steaua și Dinamo, așa cum o facusera cu câteva ore înainte în Piața Universitații.
Soțiile, prietenele și mamele fotbaliștilor de la Rapid au patruns cu greu în aeroport prin marea de oameni care se lupta cu forțele de ordine pentru a intra în sala de așteptare. Jandarmii dislocați la aeroportul Baneasa au facut cu greu fanilor care forțau patrunderea. Câțiva suporteri au reușit totuși sa fenteze vigilența forțelor de ordine și au putut astfel sa-și îmbrațișeze favoriții în momentul în care aceștia au aparut în sala de așteptare de la aeroport.
În jurul orei 03.00 aeronava care i-a transportat pe jucatorii, antrenorii și conducatorii rapidiști de la Hamburg a aterizat, fiind primita cu urale de fanii nerabdatori. Dupa câteva minute aveau sa-și faca apariția, în ordine, oficialii Jean Valvis, George Copos, Dinu Gheorghe, urmați de jucatori și de antrenorul Razvan Lucescu. Asaltați de fani și de reprezentanții presei, rapidiștii și-au facut cu greu loc prin mulțime în drumul spre autocarul ce-i aștepta la ieșirea din aeroport.
„Mi-am pierdut vocea”, a spus Jean Valvis când a fost înconjurat de jurnaliști. A gasit însa puterea sa-i felicite pe jucatori și pe antrenori. „Razvan Lucescu face la Rapid o echipa de platina și îi mulțumesc din suflet. Avem un lot valoros și aștept performanțele”, a spus Valvis.
Antrenorul Razvan Lucescu s-a declarat mândru de performanța obținuta de jucatorii sai. „Este o calificare foarte frumoasa. La început am fost singuri, acum suntem înconjurați de lume”, a comentat tehnicianul, în timp ce președintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, a spus ca de mult nu a mai fost la fel de fericit și de mulțumit ca dupa calificarea în sferturile Cupei UEFA.
La ieșirea din aeroport, sutele de fani Rapidiști au scandat într-un glas „Sa vina Cupa în Giulești” și „Ole, ole, mulțumim Rapidule”. Jucatorii, odata urcați în autocar, au cântat împreuna cu suporterii, în ușa aparând apoi, pe rând, Viorel Moldovan, care a fost ridicat pe brațe de câțiva fani aflați în preajma sa, Daniel Niculae și Mugurel Buga, care au cântat împreuna cu suporterii. Înainte de plecarea autocarului, un suporter urcat pe o mașina aflata lânga un autocar a aprins o fumigena vișinie, iar mașina în care se aflau suporterii rapidiști a plecat în uralele fanilor. Avea însa sa se opreasca la Arcul de Triumf, unde fotbaliștii antrenați de Razvan Lucescu au coborât din autocar și au cântat din nou, timp de câteva minute, împreuna cu suporterii, imnul Rapidului.
Echipa Rapid București s-a calificat, miercuri, în sferturile de finala ale Cupei UEFA, în ciuda înfrângerii cu scorul de 3-1 suferite, în deplasare, în fața formației SV Hamburg, în manșa secunda a optimilor. Formația antrenata de Razvan Lucescu s-a calificat în sferturi grație golului marcat la Hamburg de Buga și victoriei cu scorul de 2-0 din meciul tur, obținând astfel cea mai mare performanța din istoria gruparii și a unei echipe de club din România, dupa 1989.