Hannelore Ulrich (26 de ani) şi Bogdan Ionescu (28 de ani), cei doi logodnici din Timişoara, care sunt împreună de mai bine de şase ani şi jumătate speră ca ”Insula Iubirii” să aducă în relaţia lor şi mai multă claritate pentru a-şi putea continua drumul către altar. În timp ce Hannelore a mărturisit că Bogdan a fost cel care şi-a dorit experienţa pe ”Insula Iubirii”, acesta susţine că îşi doreşte ca astfel să îi recâştige încrederea iubitei sale. Tinerii îndrăgostiţi au propriile afaceri în oraşul lor natal, iar în timp ce Bogdan se ocupă de firma sa de tractări de maşini, Hannelore este coregrafă şi are un club de dans pentru copii. Ca urmare, cei doi ajung să petreacă împreună mai puţin timp decât şi-ar dori, iar de-a lungul timpului, acest lucru a creat probleme în relaţia lor.
”De câte ori au existat obstacole în relaţia noastră, eu l-am iertat, am zis că e mai important ceea ce simt decât ceea ce ce s-a întâmplat. Vreau să cred că nu au fost infidelităţi, dar nu am garanţia. În urmă cu doi ani m-a părăsit aproape 4 luni, din cauza căţelului. Mie îmi era frică de câine, iar când ne-am mutat împreună, el a decis să îmi aducă un căţeluş. Au apărut discuţii interminabile şi a plecat cu tot cu câine”, şi-a deschis sufletul Hanne, în timp ce Bogdan susţine că problemele ar fi apărut din cauza părinţilor iubitei sale. ”Da, a existat o altă femeie în viaţa mea cât timp am fost despărţiţi”, a povestit şi Bogdan.
Cei doi tineri îndrăgostiţi au putut să petreacă prima şi ultima noapte în Thailanda împreună, la fel ca şi Marinela Mavrodin (19 ani) şi Iulian Chiru (24 de ani), cel mai tânăr cuplu din cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”. Cei doi sunt împreună de aproape doi ani, iar cel mai mare obstacol din relaţia lor a venit după ce Iulian a cerut-o în căsătorie! Marinela a acceptat, însă la scurt timp i-a spus iubitului ei că s-a îndrăgostit de un alt bărbat şi s-a mutat cu acesta.
”După 6 luni m-a cerut în căsătorie, iar la o lună ne-am despărţit, îmi plăcea mie de altcineva. S-a terminat foarte urât şi pot spune că Iuli a luptat pentru mine. El îmi spune mereu că l-am înşelat, dar eu nu consider – m-am despărţit de el şi apoi am găsit pe altcineva”, a povestit Mari. Tânăra povesteşte că Iulian nu a încetat nici o clipă să lupte pentru ea, iar după o vreme cei doi s-au împăcat, iar acum îşi fac din nou planuri de viitor împreună. ”Dacă îl pierd, pierd totul. Nu ştiu cum ar arăta viaţa fără el”, a mai spus aceasta.
Mirela Baniaş (35 de ani) şi iubitul său mai tânăr, Ionuţ Gojman (32 de ani) s-au cunoscut pe o reţea de socializare şi după ce au vorbit o scurtă perioadă, şi-au dat întâlnire. Mirela povesteşte că din prima clipă au simţit atracţia, aşa că s-au sărutat de parcă se cunoşteau de o viaţă, iar de atunci sunt împreună. ”E iubitoare, îngrijită, eu apreciez mult lucrurile astea. Relaţia e la distanţă, eu am o afacere pe care o administrez în Mureş, iar ea îl ajută pe tatăl ei în Dej, ne vedem la sfârşit de săptămâmă, dar deşi avem o relaţie bună, ea nu are încredere în mine”, spune Ionuţ, în timp ce iubita sa nu se fereşte să recunoască faptul că lasă semne prin casa lui ca să îşi dea seama dacă cineva a trecut pe acolo.
Distanţa, dar şi experienţele mai vechi cu bărbaţii, o fac pe Mirela să fie foarte geloasă, chiar dacă iubitul său o asigură de fiecare dată că nu are motive. ”Dacă pică în ispită, se va termina totul, nu vreau să mă întorc în trecut”, a spus hotărâtă Mirela. Pentru cei doi, insula a pregătit o surpriză de proporţii! Prieteni cu Nicoleta Molnar şi Cătălin Meşter, ambii concurenţi în sezonul 3, cei doi au fost surprinşi să îi revadă în toiul nopţii, la bonfire-ul convocat de Radu Vâcan, însă au fost de-a dreptul şocaţi să afle că Ionuţ Gojman îşi va petrece următoarele zile alături de ispita Nico, în timp ce Mirela a mers singură în resort. ”La o nuntă în Dej, ne-am întâlnit cu Nico şi Cătălin şi ne-am dat seama că personajele nu sunt fictive, că totul e în regulă, că oamenii sunt normali. Am devenit prieteni, ne mai întâlnim cu ei, le-am zis să ne sfătuiască, iar Cătă mi-a zis să fiu natural. Nu am deschis cu ei subiectul Nicoletei, ispita, cred că a fost un moment de slăbiciune al lui, iar ea a profitat”, a spus Ionuţ convins, înainte de a pleca alături de Nico la un date de 72 de ore.
Cătălina Dimache (32 de ani) şi Răzvan Manea (26 de ani) formează un alt cuplu care s-a născut datorită reţelelor de socializare. Cati, care a fost căsătorită şi are un copil alături de fostul său soţ, povesteşte că s-a îndrăgostit de Răzvan la prima vedere pentru că este îndrăzneţ şi sincer. Tot acestea au fost şi calităţile care au făcut-o pe Cati să îi ierte iubitului său şi infidelităţile. ”Dacă e sincer şi îmi spune, trec peste, că nu am semnat nimic pentru el! Dacă s-au întâlnit doar o dată, nu a însemnat nimic pentru el. Toţi bărbaţii fac asta, iar eu aşa am putut să păstrez relaţia, dacă l-aş îngrădi, s-ar plictisi. Dacă ar călca strâmb, nu s-ar întâmpla nimic, e bărbat…”, a spus aceasta. Iar dacă ea a trecut mai uşor peste aceste momente, ”Insula Iubirii” i-a pregătit însă lui Răzvan un prim test mult mai repede decât s-ar fi aşteptat. Acesta a experimentat un sentiment necunoscut lui până acum: singurătatea. Aşa cum de multe ori Cati îl aştepta acasă în timp ce el se distra, a venit momentul ca roata să se întoarcă, iar ca el să afle ce a trăit în toate acele momente partenera sa. În acelaşi timp, Cati a primit la rândul său posibilitatea de a cunoaşte şi altfel de bărbaţi prin intermediul lui Raul, alături de care a plecat la un date prelungit, de 72 de ore.
Ce s-a întâmplat la date-uri şi cum au reacţionat Răzvan şi Mirela când alarma a sunat în resorturile în care aceştia s-au văzut nevoiţi să îşi petreacă noaptea singuri, telespectatorii pot afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1, într-un nou episod ”Insula Iubirii”.