Prime de câte 3.000 € pentru calificarea naționalei la Europene

17 06. 2006, 14:22
Președintele FR Baschet, Carmen Tocala, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca jucatoarele din naționala feminina vor avea prime de câte 3000 de euro daca vor obține calificarea la turneul final al Campionatului European din 2007, ale carui meciuri preliminare încep în luna

Președintele FR Baschet, Carmen Tocala, a declarat, pentru MEDIAFAX, ca jucatoarele din naționala feminina vor avea prime de câte 3000 de euro daca vor obține calificarea la turneul final al Campionatului European din 2007, ale carui meciuri preliminare încep în luna septembrie.

„Obiectivul echipei naționale feminine este calificarea la turneul final al Campionatului European din 2007. Vor fi prime pentru victorii în grupa de calificare, dar și pentru îndeplinirea obiectivului. Totalul acestora este de câte 3000 de euro”, a declarat președintele FR Baschet, Carmen Tocala.

Naționala de senioare s-a reunit în București, dar în efectiv redus, deoarece unele jucatoare au fost angrenate în campionatele straine. Cantonamentul efectuat la Clubul Olimpia se încheie sâmbata, iar urmatoarea reunire va avea loc la Cluj, între 17 și 25 iulie.

Antrenorul naționalei, sârbul Predrag Vasici, a declarat, vineri, cu ocazia prezentarii programului de pregatire ca va testa mai multe jucatoare înainte de a decide lotul oficial. „În cantonamentul de la Cluj vor fi 18-19 jucatoare în pregatiri. Dupa aceea vom decide lotul de 14 jucatoare, cu care vom continua pregatirea la munte, între 26 iulie și 6 august”, a declarat Vasici.

Tehnicianul sârb a mai spus ca este onorat ca i s-a oferit sa preia naționala României. „Este o onoare pentru mine sa antrenez echipa României, cu care am convingerea ca ne vom califica la turneul final al Campionatului European din 2007. Atmosfera în lot este buna și ma bucur ca vor veni cele mai în forma jucatoare”, a afirmat Vasici, care pregatește și echipa de club Sportul Studențesc.

Predrag Vasici este primul antrenor sârb la naționala feminina. Jucatoarele spun ca nu este deloc ușor la antrenamente, dar ca se vor adapta. „Ne-a dat peste cap total ideile despre atacul rapid, de exemplu. Este un antrenor bun și chiar daca antrenamentele sunt obositoare, ne vom adapta. Ne dorim sa jucam la Europene, iar visul meu, ca al oricarui sportiv, este sa ajungem la Jocurile Olimpice din 2008”, a declarat Larisa Toma, care joaca pentru naționala de 14 ani.

Echipa României va evolua în preliminariile CE din 2007 în grupa cu reprezentativele Serbiei-Muntenegru și Finlandei. Antrenorul Vasici a declarat ca nu-i va fi ușor sa lupte împotriva echipei țarii sale natale. „Am acceptat funcția înainte de tragerea la sorți. Nu știam cu cine vom fi în grupa. Nu îmi va fi ușor, dar sunt profesionist și, pâna la urma, am avantajul ca am informații despre toate jucatoarele adverse”, a afirmat Predrag Vasici.

Tehnicianul sârb este de parere ca e greu sa fie stabilita o echipa favorita a grupei. „Sa nu vorbim doar de Serbia și România. Sa nu uitam Finlanda, despre care nu știm multe în acest moment, dar am aflat ca cinci baschetbaliste joaca în SUA și alte șase în campionatele puternice ale Spaniei și Italiei. Trebuie sa fim foarte atenți”, a comentat Vasici.

Președintele FR Baschet a mai spus ca este prima oara când jucatoarele convocate sunt obligate, prin reglementarile FIBA, sa vina la echipa naționala. „Am cerut acest lucru special la FIBA. În 2005, la Europenele din Turcia nu am avut un lot competitiv și am încheiat pe locul 12. Sper sa ne calificam la ediția din 2007 și sa obținem un rezultat mult mai bun decât anul trecut”, a încheiat Carmen Tocala.

Pâna în luna septembrie, când au loc meciurile oficiale de calificare, echipa României va susține partide de verificare cu formațiile Bulgariei și Greciei. Programul meciurilor oficiale ale României, din grupa D de calificare la turneul final al CE-2007 (Italia), este urmatorul: cu Serbia, pe 6 septembrie (la Târgoviște), cu Finlanda, pe 13 septembrie (în deplasare), cu Serbia, pe 16 septembrie (în deplasare) și cu Finlanda, pe 23 septembrie (la Arad). La turneul final al Campionatului European se califica doar prima clasata din grupa.

Echipa naționala de baschet feminin a României a participat la toate turneele finale de CE, între anii 1950 și 1995, dupa care a mai ajuns în aceasta faza în 2001 și 2005, ocupând același loc – 12. Cele mai bune performanțe dateaza din anii ’60, când România s-a clasat de trei ori pe locul 4 (la edițiile din 1962, 1964 și 1966) și o data pe locul 5 (1972).

Mediafax