Prima semifinală Eurovision 2013

14 05. 2013, 15:37

În acest an, 39 de ţări participă la Eurovision. În prima semifinală, care va avea loc în această seară, vor urca pe scenă concurenţii din Austria, Estonia, Slovenia, Croaţia, Danemarca, Rusia, Ucraina, Olanda, Muntenegru, Lituania, Belarus, Republica Moldova, Irlanda, Cipru, Belgia şi Serbia. La finalul serii, doar 10 ţări vor fi alese să meargă mai departe în marea finală Eurovision 2013 de pe 18 mai.

 

România, reprezentată de contra-tenorul Cezar Ouatu, intră în competiţie în cea de-a doua semifinală, pe 18 mai. În aceeaşi seară, vor urca pe scena de la Malmö şi concurenţii din Letonia, San Marino, Republica Macedonia, Azerbaidjan, Finlanda, Malta, Bulgaria, Islanda, Grecia, Israel, Armenia, Ungaria, Norvegia, Albania, Georgia şi Elveţia.

 

După evaluarea mai multor săli din Stockholm, Göteborg şi Malmö, Sveriges Television (SVT) a ales să organizeze evenimentul în Malmö Arena. Aceasta are o capacitate de 15.500 de persoane şi în ultimii patru ani a fost folosită pentru semifinalele “Melodifestivalen”.