Prețurile alimentelor încep să crească. Laptele, carnea și băuturile răcoritoare au prețuri mai mari cu 5% până la 30% față de iunie

Apropo.ro / 05.08.2015, 12:00
Prețurile alimentelor încep să crească. Laptele, carnea și băuturile răcoritoare au prețuri mai mari cu 5% până la 30% față de iunie
Prețurile alimentelor au început să crească față de acum două luni, atunci când măsura reducerii de TVA la alimente de la 24% la 9% a intrat în vigoare, astfel că în unele rețele de magazine sunt produse care au prețuri majorate chiar și cu 30%, arată Indexul Alimentar al ZF, care a luat în calcul un coș cu 21 de produse din trei magazine online.

Indexul ZF nu are pretenția de a fi un indicator statistic, este o cercetare simplă realizată lunar cu mijloace jurnalistice și are la bază doar informații disponibile pe site-urile magazinelor care vând și online.  Indexul nu ia în considerare promoțiile sau fluctuațiile de preț pentru anumite alimente. De asemenea, indexul cuprinde o mică parte din produsele alimentare, în condițiile în care într-un hipermarket pot exista chiar și 60.000 de produse, atât alimentare, cât și non­alimentare.

Cele mai vizibile creșteri le-au consemnat în perioada 8 iunie – 4 august laptele, carnea de pui, salamul și apa minerală. Astfel, de exemplu prețul unui litru de lapte Zuzu (1,5% grăsime) a crescut cu 14,7% față de 8 iunie, până la 3,98 lei în cadrul magazinului Carrefour Online.

În cadrul aceluiași magazin, prețul apei minerale carbogazoase Borsec (1,5 litri) a crescut cu aproape 9%, până la 1,95 de lei. Pe de altă parte, în cadrul Cora Drive un pachet de 100 de grame de salam bănățean Cris-Tim are un preț cu aproape 30% mai mare, în timp ce un kilogram de pui grill Fragedo are un cost cu 14% mai mare față de 8 iunie.

Sursa: MEDIAFAX