Preturi de criza: 1.000 de euro un asasinat, in Bulgaria
Procurorul Boiko Naidenov a afirmat ca sistemul de comunicatii
si planificare folosit de membrii grupului era foarte complex, iar
asasinul platit nu stia niciodata cine a comandat
crima, dupa cum nici cel care comanda asasinatul
nu stia cine l-a comis.
Conform informatiilor obtinute de procuratura, grupul a
fost implicat in mai multe asasinate la comanda, printre
victime numarandu-se si Iuri Galev, presedintele clubului de fotbal
Rilski Sportist si membru in Consiliul local al orasului Samokov.
Naidenov a precizat ca acesta a fost ucis din cauza unor interese
de afaceri, dar a refuzat sa ofere detalii suplimentare pana la
incheierea anchetei.
Mai multi membri ai gruparii „Ucigasii” au fost arestati vineri,
intr-o operatiune speciala a politiei bulgare, iar cotidianul 24
Ceasa a relatat ca acestia pregateau si asasinarea la
comanda a
premierului Boiko Borisov. Serviciul de protectie a
personalitatilor a dezmintit insa informatiile, precizand ca, desi
demnitarii bulgari sunt permanent expusi amenintarilor, nu exista
informatii despre un complot impotriva lui Borisov.