Pretul Logan Pick-Up pleaca de la 7.250 euro

Apropo.ro / 19.02.2008, 09:54
Pretul Logan Pick-Up pleaca de la 7.250 euro
Dacia va incepe preluarea comenzilor pentru noul vehicul utilitar al marcii, Pick-Up, la sfarsitul lunii februarie, iar primele livrari vor fi facute la inceputul lui aprilie.

Dacia va incepe preluarea comenzilor pentru noul vehicul utilitar al marcii, Pick-Up, la sfarsitul lunii februarie, iar primele livrari vor fi facute la inceputul lui aprilie, la preturi cuprinse intre 7.250 euro si 9.300 euro cu TVA inclus, a anuntat, luni, compania.

Logan Pick-Up, cel de-al patrulea model Dacia dezvoltat pe platforma Logan (B0), va fi comercializat in doua versiuni de echipare. Autovehiculul va putea fi echipat cu trei motorizari, una pe benzina (1,6 litri care dezvolta 90 CP) si doua diesel (1,5 litri care dezvolta 70 ori 85 CP). Nivelul consumului si cel al emisiilor de dioxid de carbon au fost reduse, astfel incat Logan Pick-Up 1,5 litri diesel de 85 CP consuma 5,2 litri pentru 100 de kilometri parcursi. Cu un rezevor de 50 de litri, Dacia Logan Pick-Up 1.5 dCi 85 CP asigura o autonomie care se apropie de 1.000 km.

Dacia Logan Pick-Up are o bena de a carei lungime de incarcare este de 1,80 metri, o latime de 1,37 metri si a carei sarcina utila este de 800 kilograme. Oblonul de inchidere al benei poate sustine o greutate de 300 de kilograme. Pentru a proteja habitaclul impotriva patrunderii accidentale a incarcaturii aflata in bena, luneta este echipata cu un cadru metalic de protectie, dispozitiv de siguranta omologat corespunzator normelor europene valabile pentru vehiculele utilitare.

Citeste mai mult la Mediafax