Pretenţiile lui Robbie Williams, pentru concertul din România!
Peste 60.000 de spectatori sunt aşteptaţi la concertul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri seară. Lucrările de amenajare a scenei, care măsoară 57 de metri lungime şi 30 de metri adâncime, au început pe 11 iulie. Întreaga producţie este pregătită de 300 de membri ai staff-ului artistului şi 150 de maşinişti, iar paza va fi asigurată de 600 de agenţi de securitate, potrivit unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.
La fiecare concert din turneul “Let Me EntertainY you”, artistul britanic a avut cerinţe clare. El a vrut în culise să aibă o cameră pentru masaj şi una pentru relaxare, unde să fie şi o încăpere special amenajată pentru jocurile pe X-box, iar peste tot trebuie să predomine culorile mov şi cafeniu. De asemenea, el le cere organizatorilor gumă de mestecat cu diferite arome, 280 de prosoape, mâncare sănătoasa şi vegană, patru ziare britanice diferite, 24 de gogoşi, 16 litri de lapte, un kilogram de ciuperci, 50 de kilograme de gheaţă şi 48 de ouă. Robbie Williams este însoţit, de obicei, de opt manageri, şase bodyguarzi, şase bucătari, make-up artist, antrenor personal şi maseur personal.
Concertul lui Robbie Williams face parte din turneul internaţional „Let me Entertain You”, care se desfăşoară în peste 10 ţări. Accesul la concertul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri, este permis de la ora 16.00, potrivit organizatorilor evenimentului, D&D East Entertainment. În deschiderea concertului susţinut de Robbie Williams vor susţine recitaluri artistul britanic Lemar şi cântăreaţa Delia.