Saptamana trecuta, cinci apropiati ai lui Dan Diaconescu
au cerut Tribunalului Bucuresti infiintarea Partidului
Poporului: presedintele noului partid, Mario-Iulius
Diaconescu (48 de ani) – fratele mai mic al patronului
OTV, si membrii fondatori – Tonea Chiriac (53 de
ani), Valeriu – Marian Bordei (43 de ani),
Florentina Gherghiceanu (27 de ani),
Cristian George Sefer (40 de ani). Ei au depus la
Tribunalul Bucuresti 45 de bibliorafturi, care contin 33.148 de
semnaturi ale simpatizantilor.
Avocatul Daniel Fenechiu, cel care s-a ocupat de infiintarea
„Partidului Poporului”, a explicat ca Dan Diaconescu nu
poate fi presedintele noului partid, deoarece exista o
prevedere in Legea Audiovizualului care interzice realizatorilor de
emisiuni de televiziune sa faca politica. „Urmeaza ca si Dan
Diaconescu sa se inscrie, la un moment dat, in acest partid”, ne-a
mai spus avocatul.
In ceea ce priveste prezenta lui Tonea Chiriac
pe lista membrilor fondatori, in conditiile in care acesta
este judecat pentru santajarea lui Corneliu Stan, fostul
director general de la Electrica SA, caruia i-a cerut 910.000
€, Fenechiu a declarat ca nu stie cum s-a intamplat acest
lucru.
Tinand cont ca si
Dan Diaconescu este cercetat la DNA pentru trei acuzatii de
santaj – 30.000 de euro de la primarul comunei Zarand,
Ion Mot, 100.000 de euro de la omul de afaceri Viorel Tardea si 25
de milioane de euro de la compania Ursus Breweries – pare de foarte
mare actualitate paragraful „Coruptia reprezinta principala
amenintare pentru securitatea nationala a Romaniei si
institutiile de securitate vor actiona in sensul reducerii acestor
fenomene, pana la nivelul ce ne aduce atingere intereselor generale
ale societatii”, prezent in capitolul „Securitatea statului” din
„Programul politic al Partidului Poporului„.