„Preşedinte pentru România” – ziua alegerilor, la TVR 1
Duminică, românii aleg „Preşedinte pentru România”. Sub acest generic, TVR 1 va reflecta evenimentul prin transmisiuni directe ale Ştirilor TVR, prin emisiuni dedicate zilei alegerilor, dar şi prin ediţii speciale ale Telejurnalului şi ale programelor curente: Politică şi delicateţuri, „Preşedinte pentru România”, „Starea naţiei”. Cum votează românii, ce reacţii au candidaţii, opinii ale analiştilor politici aflaţi urmărind programele TVR 1 din 2 noiembrie.
Pentru a ţine la curent telespectatorii cu votul românilor din ţară, dar şi al celor din diaspora, Ştirile TVR pregătesc un maraton de transmisiuni în direct. Adrian Bucur va prezenta Telejurnalele dimineţii (10.00, 12.00), iar Dorina Florea şi Mircea Radu ediţiile de la 14.00, 17.30 şi 20.00. Pe lângă aceste emisiuni informative, programul zilei va fi întrerupt şi de intervenţii în direct de la Biroul Electoral Central, de unde va fi anunţată estimarea prezenţei la vot a românilor pe parcursul întregii zile. Corespondenţii TVR din Moldova, Italia, Spania, Rusia sau din Bruxelles ne vor oferi informaţii despre cum se desfăşoară votul românilor din diaspora. Reacţiile candidaţilor la preşedinţia României vor putea fi urmărite în direct la TVR, la ediţia specială Alegeri prezidenţiale 2014, transmisă de la ora 21.00.
Două emisiuni dedicate zilei alegerilor – 25 de ani – o ţară, trei preşedinţi, realizată Horia Gruşcă şi Scrisori pentru preşedinte, realizată de Irina Păcurariu – vor fi difuzate de TVR 1 de la orele 16.00 şi, respectiv, 18.30.
La 25 de ani de la despărţirea de comunism, timp în care trei preşedinţi aleşi democratic au condus destinele României, Marian Voicu, Miruna Munteanu şi invitaţii lor caută răspunsuri la întrebările: am ales bine? puteam avea mai mult?, în emisiunea 25 de ani – o ţară, trei preşedinţi. Vin să stea de vorbă la 25 de ani – o ţară, trei preşedinţi jurnalistul Liviu Mihaiu, analistul politic Cristian Pârvulescu, sociologul Ana Bulai, avocatul Gheorghe Piperea şi actorul Costel Caşcaval.
De la ora 18.30, românii vor putea afla ce aşteaptă semenii lor de la viitorul preşedinte al ţării. Realizatoarea TVR Irina Păcurariu este mesagerul acestora în emisiunea Scrisori pentru preşedinte. „La Scrisori pentru preşedinte, îi scriu celui care va ajunge noul preşedinte al României simpli cetăţeni, persoane publice sau români din diaspora. Sofia Vicoveanca, Ion Ţiriac, Cătălin Tolontan, Vasile Ernu, Aneta Bogdan, Sore Mihalache, Răzvan Ciobanu, Cristi Greţcu, Cornel Ilie, Rona Hartner, Attila Gasparick sau Liliana Angheluţă sunt exemple de semnatari ai unor mesaje către preşedinte. Uneori cu umor, alteori aproape patetic, fără cinisme şi pline de speranţă, aceste epistole, venite de la oameni de profesii şi convingeri complementare, duc la un mesaj simplu, dar plin de forţă: indiferent cine sunt sau ce fac pe harta acestei Românii, toţi aşteaptă ca cel care va fi ales să ţină cont de ei şi de dorinţele lor”, ne spune Irina Păcurariu, realizatoarea emisiunii. La finalul alegerilor, TVR va înmâna înregistrarea acestei emisiuni noului preşedinte.
„Politică şi delicateţuri”, cu Mircea Dinescu, „Preşedinte pentru România”, cu Sorin Avram, precum şi „Starea naţiei”, cu Dragoş Pătraru, emisiuni curente în grila TVR 1, vor avea ediţii speciale.
La „Politică şi delicateţuri”, emisiune difuzată de la ora 15.00, Leonard Doroftei îi mărturiseşte lui Mircea Dinescu ce aşteptări are de la viitorul preşedinte şi îi îndeamnă pe români să meargă la vot. „Că, dacă nu, au de-a face cu el!…”
Ediţia specială a talk-show-ului „Preşedinte pentru România” începe de la ora 22.00, invitaţii lui Sorin Avram fiind Alina Mungiu Pippidi, Cornel Nistorescu şi Doru Buşcu.
După o zi plină de lucruri serioase şi importante pentru destinul unei ţări, TVR 1 vă propune să încheiaţi seara cu ironiile şi comentariile lui Dragoş Pătraru, la „Starea naţiei”. Cele mai bune bune momente şi scene despre campania electorală vor fi prezentate în ediţia Starea naţiei de la ora 23.00. Tot atunci, un raport de campanie electorală, din care veţi afla câte materiale au fost realizate de echipa emisiunii cu fiecare dintre candidaţii la Preşedinţia României.