Presa italiana susține ca între fostul rutier Marco Pantani și tatal acestuia exista un conflict legat de administrarea banilor cîștigați de sportiv de-a lungul carierei.
„Relațiile, deja dificile, dintre tata și fiu s-au rupt complet cînd tatal a decis sa-i ia toți banii. Pantani nu a primit decît o carte de credit, cu un cont limitat”, a informat, marți, „La Stampa”, care citeaza „un responsabil sportiv”.
Pe de alta parte, publicația „Corriere della Sera” a scris ca Marco Pantani „se certa cu tatal sau, care gestiona banii, referitor la o posibila cura de dezintoxicare”.
Cotidianul „Il Resto del Carlino” noteaza ca Marco Pantani și familia acestuia au facut investiții judicioase cu banii cîștigați de sportiv, în special în domeniul imobiliar. Potrivit publicației citate, familia Pantani deține, pe lînga vila de lux în care locuiește la Cesenatico, o cladire pe care a închiriat-o în același oraș, precum și doua terenuri destinate construirii unor centre turistice, mai multe vile de vacanța și o casa în Toscana.
Cotidianul citat adauga ca tatal lui Marco Pantani se mulțumea „sa controleze în permanența cheltuielile fiului, care a iubit întotdeauna mașinile de lux și motocicletele”.
Presa italiana a notat, luni, ca Pantani era consumator de droguri și urma sa plece în Bolivia pentru a se supune unei cure de dezintoxicare. „Cocaina a fost marele dușman al lui Pantani pe parcursul ultimilor ani”, a scris cotidianul „Il Messagero”, iar „Republica” specifica faptul ca în camera sportivului au fost descoperite „urme de pudra alba”.
Marco Pantani, fost cîștigator al Turului Franței, în 1998, a fost gasit mort, sîmbata, în camera unui hotel din Rimini. Presa italiana a anunțat ca în camera lui Pantani au fost gasite mai multe produse farmaceutice. Suspectat de a fi consumat substanțe dopante în timpul ediției din 1999 a Turului Italiei și nevoit sa abandoneze aceasta competiție, Pantani a devenit din ce în ce mai deprimat, fiind internat, în iunie 2003, într-o clinica de psihiatrie. Rezultatele autopsiei au indicat faptul ca sportivul a decedat în urma unui edem cerebral și a unei congestii pulmonare.